În discursul programatic anual al preşedinţilor americani în faţa Congresului, cunoscut sub denumirea generică „Starea naţiunii” (State of the Union) susţinut de preşedintele George W. Bush la 29 ianuarie 2002 a explodat conceptul „axa răului”, un termen care avea să cunoască foarte curând o justificată faimă globală dar avea să şi stârnească o intensă controversă în jurul strategiei de atunci a politicii externe şi de securitate a Statelor Unite. Perspectiva ideologică a administraţiei neo-conservatoare de la acea vreme era cât se poate de clară: Irakul, Iranul şi Coreea de Nord formează o tripletă de regimuri politice care îşi asupresc proprii cetăţeni (toate cele trei state erau dictaturi), ameninţând totodată pacea şi securitatea regiunilor din care fac parte, prin arsenalul armelor de distrugere în masă pe care îl dezvoltă, iar Statele Unite trebuie să acţioneze pentru a distruge forţele malefice. Era o viziune considerată de mulţi simplistă, abuzivă, ideologizată, în care „ulii” Pentagonului dădeau rotocoale deasupra lumii, gata să se năpustească asupra bietelor regimuri nevinovate, împotriva normelor dreptului internaţional. Ulterior, subsecretarul de stat John Bolton (alt „hawk” al administraţiei Bush) a completat lista, adăugând Cuba, Siria şi Libia. Vă rog aşadar să recitiţi în linişte „axa răului” de atunci (în varianta scurtă sau lungă, cum preferaţi) şi să observaţi câte din regimurile menţionate au fost recent sau sunt încă generatoare de tensiuni şi conflicte în zonă, având în vedere că ulii neo-conservatori au plecat acum patru ani şi jumătate iar dimensiunea ideologică (republicană) nu mai poate fi invocată.

„The Axis of Evil” a fost introdus, se pare, de fostul speechwriter David Frum, care avea sarcina să găsească urgent o expresie simplă şi puternică, de maximă sinteză şi impact public, pentru a susţine tezele politice şi strategice ale