Premierul Victor Ponta i-a criticat, miercuri, la şedinţa de Guvern, pe liderii de sindicat de la Oltchim, spunând că "nu ei sunt în necaz", având venituri mai mari decât ministrul Economiei. Varujan Vosganian a anunţat, la rândul său, că salariaţii combinatului îşi vor primi integral salariile restante până la sfârşitul lunii aprilie.
"Înţeleg necazul oamenilor, nu al liderilor de sindicat. Ei nu sunt în necaz şi nu au fost niciodată în necaz, au venituri substanţial mai mari decât ministrul Economiei care trebuie să rezolve problema. Dar oamenii au dreptate şi trebuie să avem dialog în continuare, să le prezentăm ceea ce este de făcut", a spus Victor Ponta.
Ministrul Economiei Varujan Vosganian a informat că salariile restante vor fi plătite integral. "Trebuie să avem în vedere situaţia salariaţilor. Noi le-am comunicat deja. Dânşii, când au venit ieri (la Bucureşti - n.r.) ştiau aceste lucruri, anume faptul că salariile din urmă vor fi plătite integral. E vorba de două luni în decursul timpului. Vom plăti integral salariile până la sfârşitul lunii aprilie. Există sume", a afirmat Varujan Vosganian, potrivit Agerpres.
Ministrul a precizat că săptămâna viitoare va prezenta Guvernului Ordonanţa de Urgenţă 116, urmând ca actul normativ să permită onorarea drepturilor ce revin din contractul colectiv de muncă în ceea ce priveşte salariile compensatorii.
"Astfel încât în ce priveşte revendicările de această natură, noi la jumătatea lunii aprilie vom onora obligaţiile", a mai spus Varujan Vosganian.
CITEŞTE ŞI Administratorul judiciar al Oltchim vrea să disponibilizeze peste 1.000 de angajaţi
Referitor la acţiunile ce urmează să fie întreprinse în cazul Oltchim, el a ţinut să precizeze că "programul stabilit în şedinţa de Guvern la sfârşitul lunii ianuarie merge conform graficului". "Săptămâna viitoare ne vom întâlni creditorii. Va înc