Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce-ar trebui să afle primarul Radu Mazăre de la noul său preşedinte

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Recentele alegeri care au avut loc în organizaţia locală a PSD Constanţa au furnizat, în mod cu totul neaşteptat şi o surpriză plăcută. Alegerea lui Decebal Făgădău în funcţia de preşedinte al filialei municipale a PSD Constanţa reprezintă un semnal interesant vizavi de promovarea unor feţe noi în politică, a oamenilor care aparţin generaţiei până în 40 de ani.

Salut în cel mai sincer mod această opţiune şi sper ca experienţa pe care o va acumula în administraţie şi politică să-i fie de un real folos.

Faptul că, acum, USL este la putere atât la nivel naţional cât şi local ar trebui să-l facă pe dl. Făgădău-din noua funcţie în care a fost ales-să poată contribui la dezvoltarea unui alt stil de a face administraţie.

Ca şi colegă de generaţie politică, îmi permit să-i dau şi un sfat prietenesc: m-aş bucura să ştiu că omul politic Decebal Făgădău îşi va face un obiectiv personal din a-l convinge pe actualul edil Radu Mazăre să-şi bazeze viitoarea campanie electorală în exclusivitate pe proiecte administrative şi mai puţin pe pui congelaţi şi pungi de făină. Domnul Mazăre a ridicat sărăcia la rang de virtute şi am senzaţia că a ajuns să-şi dorească în Constanţa un număr cât mai mare de săraci (sau nevoiaşi cum îi numeşte domnia sa). Cu cât mai mulţi săraci, cu atât mai mult spectacol. Cu cât mai mulţi săraci, cu atât mai mare scorul electoral. Deasemenea m-aş bucura şi mai tare să ştiu că dl. Făgădău va face tot ce este în stare ca să-şi convingă colegii din USL să ia măsuri de creştere reală a puterii de cumpărare a populaţiei. Aşa, fiecare posibil votant îşi va cumpăra cu proprii bani tot ceea ce vrea, nu ceea ce i se oferă dintr-o milă mai puţin creştinească şi mult mai mult electorală.

Sper ca actualul viceprimar al Constanţei să aibă suficient timp să-i explice lui Radu Mazăre şi colegilor săi care guvernează România că o creştere a nivelulu

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Diaconescu, reacție după desecretizarea documentelor CSAT în cazul Georgescu: Elena Lasconi e singura opțiune validă

HotNews acum 6 ore
Fostul candidat independent la președinție crede că în noul context vremea interpretărilor subiective sau a discuțiilor despre simpatii politice a trecut. „Am finalizat analiza documentelor desecretizate de către CSAT. Așa cum mă cunoașteți, nu sunt

UPDATE - Informaţiile prezentate de SRI, SIE, MAI în şedinţa CSAT, referitoare la campania lui Călin Georgescu, declasificate. SIE: România, ţintă pentru acţiuni hibride ruse, atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje /Ce spun SRI şi MAI

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document

PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile formează o coaliţie pentru stabilitate şi modernizare. Recomandă românilor ca la prezidenţiale să voteze împotriva extremismulului şi populismului

Mediafax acum 6 ore
Partidul Social Democrat, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Salvaţi România, Uniunea Democrată Maghiară din România şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, „în calitate de formaţiuni politice proeuropene”, au decis, miercuri seara, „formarea une

Licitații - 5 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Primăria oraşului Zărneşti, cod fiscal 4646897, cu sediul în oraşul Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, jud. Braşov, telefon 0268/515777, fax 0268/222012, organizează în data de 10.01.2025, licitaţie publică deschisă pentru: 1. Vânzare te

Criză politică în Franţa: Guvernul lui Barnier a fost demis printr-o moţiune de cenzură

Mediafax acum 6 ore
Prim-ministrul Michel Barnier va părăsi funcţia după ce a deţinut cel mai scurt mandat din istoria modernă a Franţei. Colapsul guvernului Franţei, survenit miercuri seară, îl obligă acum pe preşedintele Emmanuel Macron să facă faţă unei crize politi

DIICOT Columbian, arestat preventiv pentru că ar fi vrut să arunce în aer ”obiective” strategice din România

Ziua Constanta acum 12 ore
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) a anunțat, astăzi, 4 decembrie 2024, că cetățeanul columbian a fost trimis în judecată pentru tentativă la acte de diversiune. El este suspectat că a primit in

Biserica Ortodoxă Română își reafirmă angajamentul ferm față de apartenența României la UE, „spațiu al prosperității și cooperării între popoarele Europei”

HotNews acum 10 ore
Biserica Ortodoxă Română (BOR) a transmis, azi, 4 decembrie, un comunicat în care precizează că „nu este indiferentă față de prezentul și viitorul României, ci apără și promovează în societate valorile credinței creștine și ale democrației europene,

Oficial. Robert F. Kennedy nu îl susține pe Călin Georgescu și nici nu s-a pus problema să vină în România

HotNews acum 9 ore
După ce Călin Georgescu a lansat informația că viitorul șef al Departamentului american al Sănătății, Robert F. Kennedy, ar putea veni în România, reprezentanții acestuia neagă ferm acest scenariu, informează Euronews România. Reprezentantul lui Rob

Franţa intră în criză politică, după răsturnarea guvernului Barnier în parlament / Stânga radicală cere demisia preşedintelui Macron

HotNews acum 4 ore
Deputaţii francezi au votat miercuri pentru demiterea guvernului minoritar aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniuni

Cupa României: Universitatea Craiova a învins Petrolul, scor 2-0

News.ro acum 6 ore
Formaţia Universitatea Craiova a învins, miercuri seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a doua a grupei B a Cupei României Betano. Golurile au fost marcate de Bană ‘56 şi Houri ‘87. Tot miercuri, Met

Vremea

București
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

7°/11°
Iasi
acum

-1°
joi

-1°/3°
vin.

0°/6°
sâm.

6°/9°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

joi

1°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

10°/12°
dum.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/3°
vin.

-1°/3°
sâm.

1°/4°
dum.

3°/6°
Timisoara
acum

joi

2°/5°
vin.

4°/6°
sâm.

4°/6°
dum.

4°/9°