Senatorul USL Cristiana Anghel, devenita cunoscuta publicului ca invatatoarea care a facut greva foamei, s-a aratat extrem de dezamagita de faptul ca alianta din care face parte nu-si respecta promisiunile electorale de a ajuta categoriile de oameni carora le-a promis ajutor.
Intr-un interviu acordat Ziare.com, parlamentarul aminteste ca nu s-a rezolvat nici problema pensiilor, nici a bolnavilor de cancer care nu au medicamente
"(...)am mintit si nu ne tinem de cuvant! Suntem mai rau decat pedelistii! Macar aia nu au spus ca vor face niste lucruri. Noi am zis ca le facem si le uitam. Gasim scuza iar cu criza. Dar da-o Doamne iarta-ma de criza! Cand ai facut programul de guvernare nu stiai ca e criza?", a spus senatoarea PC.
Ea a atacat si propunerea la sefia DNA a Laurei Codruta Kovesi de catre premierul Victor Ponta, despre care spune ca e o mare eroare. Referindu-se la seful Guvernului, Anghel crede ca e posibil ca acesta sa fie santajat, astfel explicandu-se aceasta propunere.
Citeste interviul acordat Ziare.com de senatorul PC Cristiana Anghel
Aveti un subiect "fierbinte" acum in USL, propunerea la sefia DNA a Laurei Codruta Kovesi, ce parere aveti despre asta?
In primul rand - tot ce discutam, discutam in nume personal, nu in numele partidului (Conservator-n.red), eu sunt atipica, asa cum spunea un senator PDL care spunea ca votez impotriva unor legi, la fel ca domnia sa. Nu, eu votez in numele cetatenilor care m-au trimis aici.
Ultima persoana daca ar fi trebuit sa fie numita si n-ar fi trebuit numita doamna Kovesi, asa ceva e de neacceptat. E de ani de zile la Parchetul General. Aratati-mi un proces, un dosar sa se fi recuperat prejudicii de miliarde si acest caz a fost meritul doamnei Kovesi.
Si atunci, ce credeti ca l-a determinat pe domnul Ponta sa o numeasca?