Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vom avea parte de o vreme frumoasă de primăvară. Prognoza meteo pe trei zile

Publicat in Covasna Media, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Vom simţi, în sfârşit, că a venit primăvara, în condiţiile în care vremea devine din ce în ce mai frumoasă, cu temperaturi în creştere. Din păcate, meteorologii ne anunţă că ultima zi a acestei săptămâni aduce o răcire uşoară a temperaturilor.

Joi, se mai încălzeşte puţin în cea mai mare parte a ţării, astfel că cele maxime se vor încadra între 10 grade în Delta Dunării şi nordul Moldovei şi 20 de grade în Oltenia şi sud-vestul Munteniei. Soarele preia controlul asupra cerului şi doar prin jumătatea de est se mai înnorează din când în când şi local va ploua. În aceste zone, după-amiază ploile vor fi însoţite şi de descărcări electrice. În rest doar izolat şi trecător pot fi ploi slabe, de scurtă durată. Vântul adie primavaratic, iar în orele dimineţii în zonele joase va fi puţină ceaţă.

Vineri, vremea va continua să se încălzească şi va deveni mai caldă decât în mod obişnuit în majoritatea regiunilor. În vestul, centrul şi nordul ţării cerul se va înnora treptat şi îndeosebi seara îşi fac apariţia şi aversele de ploaie, însoţite şi de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor putea fi mai însemnate în Banat, Maramureş şi Carpaţii Occidentali. În celelalte zone va predomina soarele, după puţină ceaţă matinală prin zonele joase. Vântul se agită uşor din când în când. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în Deltă şi 23 de grade în Lunca Dunării.

Ziua de sâmbătă ne rezervă o vreme caldă, dar în general instabilă. Vor fi înnorări şi ploi în vestul, centrul şi nordul ţării, iar spre seară acestea îşi vor face apariţia şi în celelate zone, după ce soarele va fi ţinut agenda zilei. Sunt aşteptate ploi de scurtă durată, însoţite trecător de descărcări electrice, iar în zonele de deal şi munte izolat însemnate cantitativ. Vântul are răbufniri nervoase în majoritatea zonelor, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse de la 15 grade în Deltă

Articolul in Covasna Media >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 12 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 11 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°