Un sicriu alb şi rece a luat cu el în pământ trupul Danei Andreea Amăricăi, tânăra din Străoane care a părăsit această lume înainte de a-şi împlini visele, înainte de a se bucura de viaţă. Tânăra, care se visa studentă la Academia de Studii Economice din Bucureşti, a murit vineri seara, în urma unui groaznic accident de circulaţie. Ea a fost înmormântată în rochie de mireasă.
Dana Andreea Amăricăi, tânăra de 19 ani care a murit în urma unui cumplit accident rutier, produs vineri seara la ieşirea din Panciu, a fost condusă ieri pe ultimul drum de familia îndu-rerată, colegi, cadre didactice şi oameni simpli. I-au fost alături mulţi dintre foştii colegi şi profesori de la Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu, care au depus la căpătâiul tinerei, îmbrăcată în mireasă, peste 40 de coroane, trandafiri, dar şi lacrimi, care nu au încetat să le curgă acestora pe obraji.
Şi iubitul Danei Andreea, student în Bucureşti, a fost alături de cea alături de care spera să aibă o viaţă frumoasă. I-a dăruit un ceas, probabil pentru a măsura timpul acolo, unde va ajunge. În tot acest timp, bunica tinerei nu mai contenea să strige „Ochişorii mei frumoşi, toată ziua scriai şi învăţai”. Copleşită de durere a fost şi mama tinerei, care încă mai spera că aceasta se va ridica şi o va îmbrăţişa, cu acelaşi zâmbet cald pe care mereu îl afişa. „Draga mamii, sufletul tău nu mai este aici”, striga femeia disperată, în timp ce apropiaţii şi colegii Danei o îmbărbătau continuu. „Nu mai pot! S-a dus fata lu’ tata, mai degrabă mă duceam eu. Să facă Dumnezeu o minune! Am avut o nepoată ca o floare şi s-a dus!”, striga deznădăjduit şi bunicul Ancăi.
Toţi oamenii care au asistat la slujba de înmormântare spuneau că Daniela Andreea Amăricăi a fost un copil foarte bun, care îi iubea pe toţi cei din jurul ei. „Regretăm profund acest eveniment trist şi în viaţa şcolii şi în viaţa