După ce au apărut ca ciupercile după ploaie, mall-urile încep să moară ca rîmele zdrobite sub încălțări pe asfalt. Să zicem, foarte dureros.
Primul mall din București care aude lovituri de coasă în termopane este Plaza România.
Pînă să se deschidă AFI Palace Cotroceni, la o aruncătură de poșetă mai încolo pe bulevardul Timișoara, în Plaza umblau cocalarii cu trei perechi de ochelari puse una peste alta în vîrful capului, bagaboante cu cizmele înalte pînă sub țîțe, iar la McDonald's își îndesau în colon găleți de aripioare tot soiul de zburătoare unsuroase pe la bot. Interlopii își cărau burțile în roabe de aur, iar de la atîtea porții de cîrnați tradiționali cu bere, dintre pliurile cefelor le picura în urmă un parfum cu miros de bani. În urma lor, fete de șaișpe ani din Ghencea, Drumul Taberei și Militari se rugau să fie traficate ca dansatoare în cluburile din Italia și Spania, sătule să se mai julească-n genunchi și coate pentru o sticlă de cola și-un pachet de LM în Parcul Moghioroș.
La Starbucks găseai loc mai greu decît pe Nou Camp cînd venea Real Madrid, și numai dacă murea subit vreun consumator care nu apucase să-și lase locul prin testament urmașilor.
Dar vremurile acelea au trecut. În afară de vînzători și de cei care mențin paza – paza menținîndu-se și singură în lipsa vizitatorilor –, doar damful de cadavru al fast-food-urilor mai cutreieră nestingherit prin tot mall-ul. Singurele maimuțe care ar mai trece prin rotativele de la intrare ar fi maimuțele taximetriștilor de la Pelican adunați în față. Dar nici ele n-o fac. Acum, la etajul doi poți să te muți cu familia cam cum s-au mutat țiganii în imobilele din Centrul Vechi, iar în sălile de la Movieplex mai auzi ronțăit de nachos doar dacă vrei să-ți imaginezi asta cînd vreun șobolan se spală pe dinți cu lambriurile de lemn.
Peste tot vezi cîte un magazin care-și anunță
