Galerie Foto
Trupa timişoreană de jazz „Mircea Bunea Trio” a fost desemnată „Revelaţia anului 2012” la Gala Premiilor de jazz 2013. La nici un an de la înfiinţare, cei trei timişoreni s-au impus ca fiind cei mai buni interpreţi de jazz apăruţi, recent, în România.
Referitor la importantul premiu câştigat, liderul trupei, chitaristul Mircea Bunea, a declarat în exclusivitate pentru oradetimis.ro: „Nu cred că am avut vreo aşteptare legată de acest premiu. Singurul lucru care a contat cu adevărat pentru noi a fost (şi este!) faptul că suntem băgaţi în seamă şi că am fost invitaţi să cântăm la Bucureşti, alături de atâţia muzicieni extrem de valoroşi! Mai mult, muzica vine din suflet şi din plăcerea de a cânta, nu dintr-o bucată de hârtie – diploma – şi din nişte vorbe. Poate pentru un june aşa ceva ar putea constitui ardei iute băgat în fund, dar pentru unul ca mine, la 51 de ani, este doar o bucurie în plus, pe lângă cea esenţială, de a face muzică alături de muzicieni de excepţie. Iar Victor şi Gore (citizen Gore), colegii mei, sunt aşa ceva!” Galerie Foto
Trupa timişoreană de jazz „Mircea Bunea Trio” a fost desemnată „Revelaţia anului 2012” la Gala Premiilor de jazz 2013. La nici un an de la înfiinţare, cei trei timişoreni s-au impus ca fiind cei mai buni interpreţi de jazz apăruţi, recent, în România.
Referitor la importantul premiu câştigat, liderul trupei, chitaristul Mircea Bunea, a declarat în exclusivitate pentru oradetimis.ro: „Nu cred că am avut vreo aşteptare legată de acest premiu. Singurul lucru care a contat cu adevărat pentru noi a fost (şi este!) faptul că suntem băgaţi în seamă şi că am fost invitaţi să cântăm la Bucureşti, alături de atâţia muzicieni extrem de valoroşi! Mai mult, muzica vine din suflet şi din plăcerea de a cânta, nu dintr-o bucată de hârtie – diploma – şi din nişte vorbe. Poate pentru un june aşa ceva ar putea cons