Stânga politică nu are o definiţie unică în România. La o primă vedere, pot fi identificate cel puţin cinci variante. Prima e stânga guvernamentală, cea a lui Ponta, care are un trecut recent mai degrabă eclectic, fiind un amestec de Che Guevara şi Adrian Năstase. Radicalismul tonului politic e combinat cu acceptarea filosofiei liberale a flat tax, tot aşa cum refuzul austerităţii e dublat de un scepticism cu privire la instituţiile comunitare de la Bruxelles. Această stângă s-a vrut reparatorie, dar s-ar putea trezi într-o situaţie foarte diferită, dacă va repeta greşelile socialiştilor greci care au venit la putere acum doi ani profitând de un val de antipatie faţă de adversarii lor politici. Stânga guvernamentală are un număr de susţinători în junimea culturală, printre cei care nu văd în plagiat o problemă etică sau politică. A doua variantă e stânga ecologistă. Anti-clericală şi suficient de "verde" cât să refuze orice exploatare a resurselor, stânga ilustrată de activiştii domnilor Cernea & Iane ţine un discurs care aplică în chip strident logica discriminării pozitive la situaţii imaginare. E discursul de tipul "de ce nu vreţi o ţară condusă de o lesbiană care a adoptat patru copii din Botswana?". Impulsul politic de acest fel neglijează faptul că la preşedinţie s-au prezentat până acum, ca opţiuni minoritare evidente, mai degrabă inşi precum Ninel Potârcă sau Prinţul Paul, nu lesbiene abuzate de o virilă discriminare neaoşă. Această grupare era sincronizată cu mişcarea ecologistă europeană, înainte ca Ponta s-o urce în barca USL. În contrast flagrant cu varianta anterioară avem stânga de la... malul mării. E batalionul încolonat în spatele dlui Mazăre. Îmbrăcată în uniformă nazistă, dar şi în haine de carnaval sau de-a dreptul în costume de baie, stânga de acest fel distribuie pachete de alimente pentru bătrâni şi, mai nou, apără Biserica ortodoxă împotriva a