Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PREMIERĂ Patru prelevări de organe în doar 24 de ore. Două au avut loc, simultan, la Oradea

Publicat in Adevarul, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Premieră pentru România. Patru recoltări de organe au avut loc în doar 24 de ore. Două dintre acestea s-a desfăşurat, simultan, la Oradea, fapt ce a reprezentat o altă premieră. Celelalte două au avut loc la Timişoara, respectiv Deva. Oradea ocupă primul loc pe ţară în ce priveşte numărul donatorilor de organe. În acest an, până acum, au avut loc 10 astfel de prelevări.

Chiar dacă ţara noastră este pe penultimul loc în Europa la numărul de donatori la un milion de oameni, din fericire, ne putem mândri cu medici care încearcă să treacă peste imposibil. Este şi cazul medicului Carmen Pantiş, şefa secţiei de Terapie Intensivă de la Spitalul Clinic de Urgenţă din Oradea, care de altfel este şi coordonatoarea programului de transplant din Bihor. Ori de câte ori ştie că un pacient nu mai poate fi readus la viaţă, dar poate da viaţă altor oameni suferinzi, luptă să convingă familia să accepte donarea de organe.

“Niciodată nu au fost în România în doar 24 de ore patru donatori. A fost multă muncă. Echipa de medici a venit din Bucureşti cu avionul, ficatul a plecat cu salvarea şi toată nebunia asta a trebuit gestionată cât mai eficient pentru că timpul ne presa. Coordonarea am făcut-o eu împreună cu Victor Zota, din Bucureşti, Dan Luscalov, din Cluj, Dan Ilincariu, din Timişoara, şi Alina Gheorghe, din Deva.”, a afirmat dr. Carmen Pantiş.

La Oradea, operaţia de recoltare a început la ora 15.00 şi a durat 6 ore. A fost recoltat un ficat, 4 rinichi şi 4 cornee. Ficatul şi corneele au fost trimise la Bucureşti, iar rinichii la Cluj.

Cele două paciente donatoare din Oradea aveau 55 de ani, una dintre ele suferise un stop cardiac, iar cealaltă, un accident vascular hemoragic.

“Una dintre familii şi-a dat repede acordul pentru donare, iar cealaltă, după patru ore de discuţii. A contat foarte mult că cele două femei erau vecine de s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Influencerul Bogdan Peşchir, adus de la Braşov la audieri în Capitală, în dosarul privind finanțarea campaniei lui Georgescu / Obligat să-şi scoată masca, şapca şi ochelarii de soare pentru a putea fi identificat – FOTO

HotNews acum 49 minute
Influencerul Bogdan Peşchir, la locuinţa căruia au fost făcute percheziţii într-un dosar penal vizând coruperea alegătorilor în campania pentru fostul candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, a fost adus joi după-amiază de la Braşov la Bucureşti p

Emisiunea „Drumul spre performanță”, vineri, 21 martie, de la ora 15.00. Chiar există baseball în România

Gandul acum 47 minute
Emisiunea „Drumul spre performanță” a ajuns la episodul 6, până acum emisiunea fiind dedicată natației, baschetului, culturismului, rugbyului și scrimei. Acum a venit rândul unei discipline sportive mai puțin populare în România, dar care va fi la J

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor/ Cine este Kirsty Coventry

News.ro acum 26 minute
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Cărţile electronice de identitate au început să fie eliberate în judeţul Cluj

News.ro acum 2 ore
Toate serviciile de evidenţă a persoanei din judeţul Cluj au început, joi, eliberarea de cărţi electronice de identitate. Proiectul-pilot început la Cluj-Napoca va fi extins şi în restul ţării. Consiliul Judeţean Cluj arată, într-un comunicat de pre

Octavian Morariu, ales în Comitetul Executiv al CIO - primul român după 39 de ani

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Octavian Morariu (63 de ani), fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost ales în boardul Comitetului Internațional Olimpic, el primind 53 de voturi. Este primul român într-o asemenea poziție la CIO după o perioadă de 39 de ani.

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Libertatea acum 4 ore
Procurorii de la Parchetul General desfășoară joi, 20 martie, 17 percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar ce vizează infracțiunea de coruperea ale

Noile prevederi fiscale pregătite de Finanțe în privința TVA vor afecta micile întreprinderi, spun consultanții fiscali

HotNews acum 4 ore
Camera Consultanților Fiscali (CCF) salută majorarea plafonului la 395.000 lei, dar atrage atenția asupra celorlalte aspecte din proiectul MF. În acest sens, a trimis o adresă prin care a venit și cu propuneri de modificare. Una dintre cele mai prob

BEC a publicat lista finală a candidaților pentru alegerile prezidențiale din 2025

Ziua Constanta acum o ora
BEC a făcut publică, astăzi, 20 martie 2025, lista definitivă a candidaturilor propuse la alegerile pentru Președintele României din anul 2025. BEC a făcut publică, astăzi, 20 martie 2025, lista definitivă a candidaturilor propuse la alegerile pentr

Marian Vanghelie lansează acuzații grave la adresa lui Gigi Becali- „A tâlhărit femeile în vârstă și măicuțele și le-a luat terenurile” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul primar Marian Vanghelie lansează acuzații șocante, afirmând că omul de afaceri Gigi Becali și-ar fi construit averea prin furturi. Vanghelie susține că Becali a tâlhărit femeile în vârstă, măicuțele și le-a luat terenurile. Domnul Gigi Becali

OCDE: Datoria globală a trecut de 100.000 de miliarde de dolari, iar costurile dobânzilor cresc

BusinessMagazin acum o ora
Datoria guvernelor şi a companiilor din întreaga lume a depăşit 100.000 de miliarde de dolari anul trecut, potrivit unui raport publicat joi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.

Vremea

București
acum

10°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/14°
Iasi
acum

10°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

5°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

10°
joi

0°/11°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/13°
dum.

8°/16°