Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câte maşini de lux s-au vândut în 2013 în România. Mărcile preferate. Cel mai scump autoturism

Publicat in Romania TV, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Lamborghini, Land Rover, Bentley şi Porsche sunt mărcile de autoturisme preferate de românii cu dare de mână. În doar două luni, 40 de maşini premium au fost înmatriculate în România.

În perioada ianuarie-februarie, în România au fost înmatriculate 40 de maşini premium, noi şi vechi, toate dotate cu motoare cu peste 300 kW putere, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), scrie gandul.info.

Cea mai mare parte a acestora sunt deţinute de companii din Capitală şi din judeţe precum Bacău, Timiş sau Dolj.

"Vedeta" parcului auto din România este, până în momentul de faţă, un autoturism Lamborghini Aventador, cu două locuri şi tracţiune integrală, al cărui motor pe benzină are o capacitate cilindrică de 6.498 de cmc şi o putere de 515 kW. Maşina a fost cumpărată de o companie bucureşteană cu aproape 300.000 de euro.

În luna inauarie au fost înmatriculate în România 14 maşini noi, ale căror motoare dezvoltă peste 300 kW. Dintre acestea, doar una este deţinută de o persoană fizică, mai exact un Bentley Continental GT, al cărei posesor este un tulcean, restul aflându-se în proprietatea unor companii. Preţul de vânzare al unui astfel de autoturism poate să depăşească suma de 160.000 de euro.

Pe lângă modelul Lamborghini Aventador, în Capitală au mai fost înmatriculate în luna ianuarie şi patru maşini Audi (S8, A8 L şi S6 Limousine), un Range Rover Sport, două autoturisme Bentley (Continental GT V8 şi Continental GTC V8) şi trei Porsche Cayenne GTS, respectiv Panamera Turbo, toate fabricate în 2013, cu tracţiune integrală şi motoare pe benzină ce dezvoltă peste 300 kW.

În ţară, pe lângă modelul Bentley Continental GT au mai ajuns şi un Porche Cayenne Turbo, la Bacău, şi un Audi RS4 Avant, în judeţul Timiş.

În aceeaşi lună, au fost înmatriculate în România şi şapte maşini premium la mân

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BAC Sociologie 2025. Astăzi are loc proba scrisă la Sociologie la Bacalaureat

HotNews acum 48 minute
Elevii care au ales Sociologia ca disciplină la alegere susțin proba scrisă în cadrul examenului de BAC 2025. Este ultima probă scrisă din sesiunea de vară, conform calendarului oficial publicat de Ministerul Educației. Subiectele la Sociologie de l

BAC 2025: Proba la alegere a profilului. Absolvenții de liceu dau azi examenul de bacalaureat la Geografie, Biologie, Fizică, Chimie, Informatică, Economie, Logică, Psihologie, Sociologie și Filosofie

HotNews acum o ora
Probele la BAC 2025 continuă astăzi cu proba la alegere a profilului și specializării. Candidații au avut posibilitatea să opteze, în funcție de profilul urmat în liceu, dintre nouă discipline. Absolvenții de liceu susțin astăzi proba scrisa la una

Trump va participa vineri la o reuniune de securitate, după atacul Israelului asupra Iranului

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump va participa, vineri dimineaţă, la o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate, a anunţat Casa Albă joi târziu, după atacul israelian asupra Iranului care a pus pe jar Orientul Mijlociu, transmite Reuters. Reun

UPDATE - Israelul a lansat un atac major asupra Iranului. Explozii la Teheran şi Natanz. Operaţiunea „Rising Lion” vizează programul nuclear al Iranului şi va dura mai multe zile. Şeful Gardienilor Revoluţiei a fost omorât / Reacţia Iranului

News.ro acum o ora
Explozii au fost auzite la nord-est de capitala Iranului, Teheran, vineri dimineaţă, a anunţat publicaţia de stat Nour News, în timp ce în Israel sirenele răsună în toată ţara după ce ministrul apărării, Israel Katz, a anunţat că Forţele Aeriene Isr

BREAKING LIVE Israelul a atacat mai multe ținte nucleare și militare din Teheran

G4Media acum o ora
Israelul a atacat mai multe ținte nucleare și militare din Teheran, transmite AP News. știre în curs de actualizare

MAE cere românilor să părăsească imediat Iranul: „Situația de securitate este extrem de volatilă şi imprevizibilă”

Adevarul acum 29 minute
Ministerul Afacerilor Externe a emis vineri dimineaţă o atenţionare de călătorie pentru Iran, în contextul unei posibile escaladări militare. Românii aflaţi în zonă sunt sfătuiţi să plece de urgenţă.

🚨 LIVE. Israel a lansat un atac preventiv asupra Iranului. Netanyahu: „Israelul se află într-un moment decisiv al istoriei sale”

Gandul acum 2 ore
Actualizări UPDATE: Oficial israelian: Ce i-am făcut Hezbollahului în 10 zile o vom face Iranului în 10 minute UPDATE: Alte explozii raportate la instalația nucleară Natanz UPDATE: Prețul petrolului din SUA a crescut cu 8% UPDATE: Iranul amenință cu

Maia Sandu, despre cererea Moscovei de a bloca aderarea Moldovei la NATO: „Nu e decizia lui Putin” / Confirmă scenariul de dislocare a 10.000 de soldaţi ruşi în Transnistria

G4Media acum 43 minute
Doar cetăţenii pot decide dacă Republica Moldova, care are înscrisă neutralitatea în Constituţie, îşi va păstra această poziţie sau va adera la un bloc militar, a declarat joi seara într-un interviu preşedinta Maia Sandu, care a avertizat că disloca

Pete Hegseth pare să confirme că Pentagonul are planuri de urgenţă pentru a invada Groenlanda şi Panama, dacă va fi necesar

News.ro acum 5 ore
Secretarul american al apărării Pete Hegseth a părut să recunoască, joi, că Pentagonul a elaborat planuri pentru a prelua controlul asupra Groenlandei şi Panama prin forţă, dacă va fi necesar, dar a refuzat să răspundă la întrebările repetate adresa

Edi Iordănescu, noul ANTRENOR al polonezilor de la Legia Varşovia. „A avut o ofertă mult mai mare”

Gandul acum 46 minute
Legia Varşovia a anunţat că Edward Iordănescu e noul antrenor principal al echipei. Prezentarea fostului selecționer al României are loc luni, de la ora 12:00. Obiectivul e câştigarea titlului, iar Legia Varşovia evoluează şi în preliminariile Europ

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

15°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
Constanta
acum

19°
vin.

17°/23°
sâm.

14°/22°
dum.

15°/24°
lun.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

11°/26°
dum.

13°/28°
lun.

14°/31°