Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Axa cafenelelor de la km 0 al Clujului

Publicat in Ziua de Cluj, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Latura vestică a Pieţei Unirii, cu multe cafenele aglomerate la distanţe mici, mai primeşte una, după ce spaţiul fostei galerii de artă a fost închiriat.

Spaţiile comerciale din zona centrală au rămas în vizorul operatorilor de cafenele, terase şi restaurante sau a comercianţilor de haine second hand, în vreme ce alte spaţii au fost lăsate goale în ultimii ani.

Cel din Piaţa Unirii, unde până acum câteva luni funcţiona o galerie de artă, a fost recent contractat de un alt chiriaş care plănuieşte să schimbe funcţiunea. „Spaţiul are aproximativ 80 mp şi a fost preluat pentru o cafenea. Proiectul şi avizele sunt încă în lucru, dar planurile noului chiriaş sunt ca unitatea să devină funcţională în vară. Este vorba despre zona ultracentrală a oraşului, unde funcţionează cu succes şi alte unităţi de acest tip", explică surse din piaţa imobiliară.

Alături de „veteranul" Diesel (cafenea, lounge, club), pe aceeaşi latură cu vedere spre piaţa cu catedrală au apărut în anii recenţi şi alte unităţi ca Vertigo (bar şi club), Corso Bistro şi cafeneaua-braserie Toulouse, toate desfăşurând peste vară şi terase aferente în stradă.

În aceeaşi zonă, anul trecut, Chic Ville s-a instalat cu o altfel de funcţiune: retail de decoraţiuni şi mobilier. Proprietarii au lansat recent şi un magazin online, dar planurile de dezvoltare vizează extinderea reţelei de unităţi la nivel naţional, în marile oraşe. Potrivit reprezentanţilor Chic Ville, noul magazin online se adresează persoanelor cu venituri peste medie, dar care preferă comoditatea unei comenzi sau nu dispun de timp pentru a-şi căuta în magazine produsul dorit. În ceea ce priveşte numărul de persoane interesate de shop-ul online, reprezentanţii Chic Ville estimează că magazinul online va atrage, până la finalul lunii mai, 25.000 de vizitatori.

Primul magazin Chic Ville a fost inaugurat la începutul lunii n

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina

Mediafax acum o ora
„Putin vrea să ne întâlnim şi suntem în curs de a organiza asta”, a declarat Trump reporterilor la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. „Trebuie să punem capăt acestui război, care este o mare nenorocire”, a adăugat preşedintele ales al SUA. Afirmaţ

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum o ora
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Curtea Supremă respinge cererea lui Trump de a suspenda pronunţarea sentinţei sale

Mediafax acum 2 ore
Aceasta va avea loc, prin urmare, aşa cum era prevăzut, cu zece zile înainte de întoarcerea politicianului la Casa Albă. Donald Trump a fost găsit vinovat pe 30 mai în acest caz legat de plăţile ascunse ale acestuia către actriţa de filme pentru adu

Eveniment oficial vineri, la Washington, pentru a marca includerea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 2 ore
Un eveniment oficial este programat, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă î

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum o ora
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

Google donează 1 milion de dolari fondului de inaugurare al lui Trump, alăturându-se altor giganţi ai tehnologiei

News.ro acum 4 ore
Google a anunţat o donaţie de 1 milion de dolari pentru fondul de inaugurare al preşedintelui ales l SUA Donald Trump, alăturându-se altor companii mari din sectorul tehnologic care caută să îmbunătăţească relaţiile cu viitoarea administraţie. ”Goog

Horoscop pentru vineri, 10 ianuarie 2025. Prima parte a zilei este marcată de aspecte financiare pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Relaționarea cu persoanele din anturajul apropiat te poate obosi mult astazi, pentru ca îți este greu sa te concentrezi pe ceea ce iti spun altii. Fii intelegator atat cu tine, cât si cu altii! Abordarea subiectelor banale si schimbul de info

„Schengen, Menghen – iok Schengen!”. Pe podul peste Dunăre de la Ruse este din nou haos, scrie presa bulgară

HotNews acum 3 ore
Lucrările de reparaţie sunt ca o graniță, spun revoltaţi șoferii care s-au aliniat iar la coadă. Cu toate că Bulgaria este membră cu drepturi depline în Schengen și trecerea liberă a frontierei ar trebui să fie un lucru normal, la podul peste Dunăre

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 13 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Maia Sandu a vizitat zone afectate de pene de curent şi dă vina pe Gazprom. Kremlinul spune că Moldova şi Ucraina sunt responsabile pentru criza energetică din Transnistria. Răspunsul Chişinăului

News.ro acum 7 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat joi zone afectate de pene de curent şi a dat vina pe gigantul rus Gazprom pentru criza energetică care afectează regiunea separatistă pro-rusă Transnistria. De la Moscova, purtătorul de cuvânt al

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

7°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°