Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planul de dezvoltare a teritoriului Gal Valea Câlnăului a fost lansat

Publicat in Opinia Buzau, joi 11 aprilie 2013 ·

Asociaţia Grupul de Acţiune Locală „Consorţiul pentru Dezvoltarea Microregiunii Valea Câlnăului-Buzău” este beneficiara unui contract de finanţare pe componenta 431.2 „Funcţionarea Grupului de Acţiune Locală, dobândirea de competenţe şi animarea teritoriului”, încheiat la data de 7 martie 2013 cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Durata de implementare a contractului de finanţare este până la 30 septembrie 2015, iar valoarea eligibilă a proiectului este de 3.514.000 Euro, din care, finanţarea ­publică 2.844.000 Euro şi Cofinanţarea privată 670.000 Euro. Valoarea contractului de finanţare se repartizează pe două componente: componenta a, „Funcţionarea GAL” în procent maxim de 80% în valoare de 1.084.560 lei echivalentul a 240.000 euro şi componenta b, „Instruirea şi animarea teritoriului” în procent de minim 20%, în valoare de 271.140 lei, echivalentul a 60.000 euro.

Ieri, în incinta Primăriei Zărneşti, a fost lansat primul apel de selecţie a măsurilor de finanţare din cadrul planului de dezvoltare a teritoriului Gal Valea Câlnăului. Pot obţine finanţare proiecte ce vizează de la creşterea numărului de tineri agricultori care încep pentru prima oară o activitate agricolă ca şefi de exploataţie, şi până la investiţii în activităţi recreative care valorifică ­patrimoniul cultural şi natural local al teritoriului ori valorificarea patrimoniului cultural şi revigorarea meşteşugurilor tradiţionale, iar sumele ce pot fi obţinute drept finanţare nerambursabilă pentru fiecare proiect variază de la 7.500 de euro, la 100.000 de euro. În perioada 29.04.2013-31.05.2013, orele 9:00 - 14:00 pot fi depuse proiectele pe Măsura 112, cele pe Măsura 121 - 29.04.2013-14.06.2013, între orele 9:00 - 14:00, pe Măsura 123 în perioada 29.04.2013-14.06.2013, orele 9:00 - 14:00, pe Măsura 141 între 29.04.2013-06.06.2013, orele 9:00 - 14:00, pentru Măsura 22

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 52 minute
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum o ora
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

SuperLiga: UTA Arad l-a transferat pe fundașul Andrea Padula de la FCU Craiova

HotNews acum 26 minute
Fundașul italian Andrea Padula, care deține și cetățenia română, legitimat ultima oară la FCU Craiova, a semnat, luni, un contract cu formația de Superliga UTA Arad, au anunțat reprezentanții echipei arădene pe pagina oficială de Facebook, scrie Age

Podoabe de aur, sticlă şi bronz, două sarcofage cu elemente sculptate şi pictate din calcar şi marmură, descoperite în situl „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Artefacte arheologice care ar putea fi clasate în patrimoniul cultural naţional – categoria Tezaur, au fost descoperite în „Necropola tumulară a oraşului antic Callatis”, anunţă Muzeul Naţional de Is

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 2 ore
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Ursul a atacat din nou în Argeş. Victima, un cioban, a fost trasportată la spital cu răni la un picior

Adevarul acum 3 ore
Un cioban a fost atacat și rănit de un urs în timp ce se afla cu oile pe muntele Jupâneasa, în zona Berevoiești, județul Argeș. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 54 de ani, a fost preluat de echipele de salvare și transportat la spital pentru îngri

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

35°
lun.

21°/35°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°