Legea restituirii proprietăţilor, care va fi discutată azi în Guvern în vederea asumării răspunderii, este un alt act normativ lacunar, pentru că este departe de a rezolva problema aşa cum a cerut Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). „CEDO le-a cerut (autorităţilor române – n. red.) să eficientizeze rezolvarea problemei restituirii proprietăţilor, adică să urgenteze despăgubirile. Or tocmai acest lucru nu a fost făcut de guvernanţi, având în vedere că despăgubirile imobilelor care nu mai pot fi retrocedate se fac în zece ani de-acum încolo, respectiv până în 2024. CEDO a cerut înlocuirea Titlului VII din Legea 247/2005 - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, astfel încât să se urgenteze despăgubirile, nu să fie prelungite”, a declarat pentru Curierul Naţional av. Călin Ispravnic, reprezentantul Asociaţiei pentru Proprietate Privată, estimând că şi această lege, ca şi precedenta, va genera sute poate chiar mii de procese la CEDO.
„Pentru a se putea adresa CEDO, foştii proprietari trebuie să iniţieze o acţiune în justiţie în ţară şi să epuizeze toate căile de atac. Având în vedere că Noul Cod de Procedură Civilă prevede termene scurte, ne putem aştepta ca foştii proprietari să ia cu asalt CEDO, poate chiar de anul viitor”, a explicat Călin Ispravnic.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a modificat ieri proiectul legii restituirii Proprietăţilor, în urma discuţiilor pe care delegaţia României le-a avut cu oficialii CEDO săptămâna trecută. Proiectul a fost postat astăzi pe site-ul ANRP, urmând ca tot astăzi să fie discutat în şedinţa de Guvern în vederea asumării răspunderii.
„E păcat că un astfel de act normativ, atât de important, va fi trecut prin asumarea răspunderii. La fel s-a întâmplat şi cu Legea 247/2005 şi cu Legea 112/1995 prin care casele naţionalizate au fost v