Paştele a fost prăznuit de la început în toată lumea creştină. Însă au existat deosebiri regionale în ceea ce priveşte data şi modul sărbătoririi. În primele secole, creştinii din părţile Siriei şi Asiei Mici prăznuiau Paştele Crucii (moartea lui Hristos) la data de 14 Nisan, apoi Paştele Învierii (Învierea) la 16 Nisan. Aceştia se numeau Quartodecimani, deoarece serbau Paştele odată cu iudeii, adică la 14 Nisan.

Alţi iudaizanți de prin părţile Antiohiei serbau Paştele duminică, dar aveau grijă ca acea duminică să cadă totdeauna în cadrul săptămânii azimilor iudaice, chiar dacă, din cauza calendarului eronat al evreilor, cădea înainte de echinocţiul de primăvară. Cei care sărbătoreau Paştele în acest mod erau numiţi Protopashiti.

Cei mai mulţi creştini din Egipt, Grecia şi Apus sărbătoreau Paştele în aceeaşi zi din săptămână în care a murit şi a înviat Hristos. Moartea lui Hristos era sărbătorită totdeauna în Vinerea cea mai apropiată de 14 Nisan, numind-o Paștile Crucii, iar Învierea în Duminica următoare, care cădea totdeauna după 14 Nisan sau după prima lună plină care urma echinocţiului de primăvară, duminică pe care o numeau Pastile Învierii.

Aceste diferenţe cu privire la data serbării Paştelui au creat controverse şi dezbinări în unele Biserici. Pentru a se realiza o uniformizare a sărbătorii Paştelui, în cadrul primului sinod ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a stabilit: Paștile vor fi serbate totdeauna duminică. Această duminică va fi imediat următoare lunii pline de după echinocţiul de primăvară. Când data Paştelui iudaic (adică 14 Nisan) cade duminică, Paştele creştin va fi serbat duminica următoare, pentru a nu fi serbat o dată cu cel iudaic, dar nici înaintea acestora.

Sinodul de la Niceea a mai stabilit că data Paştelui din fiecare an va fi calculată de către Patriarhia din Alexandria, iar aceasta o va comunica, la timp