Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banca Ciprului suspendă "pedepsirea" emitenţilor de cecuri neonorate

Publicat in Bursa, joi 11 aprilie 2013 ·

* BCE: Ciprioţii sunt mult mai bogaţi decât germanii

Banca centrală a Ciprului a decis, ieri, să suspende temporar trecerea pe "lista neagră" a emitenţilor de cecuri returnate din cauza situaţiei extraordinare din sectorul bancar al ţării, respectiv a restricţiilor impuse tranzacţiilor financiare în urma acordului de salvare.

Măsura de suspendare a înregis-trării se aplică persoanelor care au emis cecuri neonorate în ultimele săptămâni şi va fi menţinută în vigoare până la normalizarea situaţiei din sectorul bancar al Ciprului.

Aliki Stylianou, purtător de cuvânt al Băncii Ciprului, a declarat că instituţia a transmis instrucţiuni privind suspendarea către Registrul Central de Informaţii privind emitenţii de cecuri neonorate. Aliki Stylianou a explicat că măsura, care vrea să-i sprijine pe cei afectaţi de această perioadă dificilă, constă în faptul că niciun emitent de cec neonorat în ultima vreme nu va fi trecut în registru.

Conform instrucţiunilor comune care privesc banca centrală a Ciprului şi Registrul Central de Informaţii, o persoană fizică sau juridică trebuie înregistrată dacă, în ultimele 12 luni, a emis cel puţin trei cecuri neonorate, indiferent de valoarea acestora, ori dacă valoarea totală combinată a unui cec neonorat sau a cecurilor emise depăşeşte 2.000 de euro.

Amintim că, la momentul anunţului acordului de salvare încheiat de Cipru cu zona euro şi FMI, încasarea de cecuri a fost interzisă, exceptând situaţia în care sumele de bani erau depuse în conturile curente şi dacă banii nu proveneau de la "Bank of Cyprus". Ulterior, banca centrală de la Nicosia a autorizat utilizarea cecurilor nominale de până la 9.000 de euro.

* Averea medie a unei gospodării din Cipru: 265.000 euro

Cele mai sărace gospodării din zona euro se află în Germania, în vreme ce gospodăriile din Luxemburg şi Cipru sunt cele mai bogate, c

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a comentat „cearta” dintre Brigitte şi Emmanuel Macron şi dă asigurări că cei doi „sunt bine”

G4Media acum 4 ore
La conferinţa de presă susţinută vineri în Biroul Oval şi dedicată plecării lui Elon Musk din administraţia sa, Donald Trump a comentat incidentul surprins în urmă cu câteva zile şi devenit viral dintre preşedintele francez Emmanuel Macron şi soţia

Ana Bărbosu, din nou pe podium la Europenele de la Leipzig / România nu mai luase de 17 ani medalie europeană la acest aparat

HotNews acum 10 ore
Gimnasta româncă Ana Bărbosu a cucerit medalia de bronz la paralele vineri, 30 mai, la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Leipzig. Potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român, România nu a mai câștigat medalie europeană la paralel

Loretta Swit, „Hot Lips” Houlihan din serialul „M*A*S*H”, a murit la 87 de ani

News.ro acum 8 ore
Loretta Swit, actriţa premiată cu Emmy, care timp de peste un deceniu a interpretat rolul asistentei medicale din armata americane Margaret „Hot Lips” Houlihan în serialul de succes „M*A*S*H”, a murit vineri la vârsta de 87 de ani, informează Reuter

O femeie și o fetiță de 7 ani au căzut de la etaj în Timișoara

Mediafax acum 10 ore
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 19:46, când locuitorii din zonă au auzit un zgomot foarte puternic și au sunat la 112. Polițiștii au ajuns rapid la fața locului, împreună cu o ambulanță. Ambele victime erau conștiente când au fost găsite și au

FOTO Incendiu la o locomotivă care tracta 36 de vagoane cu țiței

HotNews acum 10 ore
Un incendiu a izbucnit la o locomotivă care tracta 36 de vagoane încărcate cu țiței, vineri, pe raza localității Valea Călugărească, dar a fost lichidat în cel mai scurt timp, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova. ISU Prahova a

Haos pe autostrăzile germane după ce Google Maps a arătat greșit că acestea sunt închise

HotNews acum 44 minute
Confuzia a domnit pe autostrăzile și șoselele germane la începutul uneia dintre cele mai aglomerate perioade de vacanță ale anului, joi, după ce Google Maps a indicat în mod eronat că o mare parte dintre acestea erau închise, scrie The Guardian. Cei

Investiţie de urgenţă de aproximativ 300 de milioane de lei pentru a rezolva situaţia de fond la Salina Praid, anunță ministrul Economiei

G4Media acum 11 ore
Ministerul Economiei şi Ministerul Mediului vor emite o Hotărâre de Guvern (HG) prin care se va stabili o investiţie de urgenţă estimată la 300 de milioane de lei pentru a rezolva situaţia de fond la Salina Praid, a anunţat vineri ministrul Economie

Mesaj RO-ALERT în București: Ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt

HotNews acum 12 ore
Bucureștenii au primit vineri seară un mesaj RO-ALERT de vreme extremă, care anunță ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis că fenomenele periculoase sun

World Boxing: testele de gen vor fi obligatorii pentru participarea la competiţii / Campioana olimpică Imane Khelif va trebui să se supună unui test genetic de determinare a sexului pentru a putea concura

G4Media acum 4 ore
World Boxing va introduce testarea obligatorie pentru determinarea sexului pentru toţi sportivii care participă la competiţiile sale, a anunţat vineri organismul, adăugând că Imane Khelif, campioana olimpică la categoria welter feminin de la Jocuril

Sebastian Burduja: Nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie

BusinessMagazin acum 12 ore
Sebastian Burduja dă asigurări că nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării preţurilor la curent.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/30°
Iasi
acum

12°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

16°/26°
mar.

18°/30°
Constanta
acum

14°
sâm.

14°/24°
dum.

15°/21°
lun.

18°/23°
mar.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/25°
dum.

13°/26°
lun.

15°/29°
mar.

17°/30°