- dialog cu scriitorul Adrian Alui Gheorghe - Ce crezi că le lipseşte scriitorilor români pentru a fi geniali? - Aici am mai multe variante de răspuns. De asta, am să le iau pe rînd. În primul rînd, de unde ştim noi că nu sunt toţi geniali? Că definiţia geniului e lunecoasă precum piciorul tremurător pe coaja de banană. Chiar spuneam undeva, că după atîtea genii care au apărut în viaţa noastră literară, toate recunoscute ele între ele, mi-e dor şi de un talent. Un talent pur şi simplu. Dar dacă ar fi să cad în capcana întrebării tale, aş spune că cei mai mulţi nu sunt geniali (dintre cei care chiar nu sunt; dar cîţi vor fi fiind?), pentru că le lipseşte curajul şi disperarea de a fi geniali. Că trebuie şi un pic de disperare, ca să fii genial. Ştii care e recordul mondial la săritura în lungime? Nu, nu cel oficial, din statistici, care e undeva pe la 9 metri…! Nu, există un alt record mondial, neomologat, dar confirmat de o mulţime de martori. Un individ, alergat de o leoaică furioasă, undeva pe un podiş din America de Sud, a sărit peste o prăpastie de vreo optîsprezece, douăzeci de metri, sub privirile îngrozite ale unui grup de vînători care au asistat ca paralizaţi. După ce a zburat peste prăpastie, pînă şi leoaica cică ar fi dat din cap surprinsă. Numai disperarea l-a făcut pe individ să depăşească orice limită cunoscută. Aşa şi cu genialitatea, fără disperarea de a vedea nevăzutul şi de a exprima inexprimabilul nu treci de textul de pe pagină. Că genialitatea asta e, ce e dincolo de pagina scrisă. De fapt, discuţia ar trebui dusă spre altă temă şi altă presupusă întrebare, cam cît ratează din destinul său scriitorul român, de ce şi cu ce preţ…?! Că scriitorul român e un mare ratangiu, dacă e să folosim limbajul fotbalistic, ratează oportunităţile chiar şi cînd poarta e goală şi golul stă să se prăvale…! De cele mai multe ori chiar proprii coechipieri îl împiedic