Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Camelia Bogdănici, împotriva desfiinţării parcării Hotelului Traian

Publicat in Flacara Iasului, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Într-un articol scris recent pe blogul personal, deputatul Camelia Bogdănici (PDL) îşi exprimă punctele de vedere referitor la un conflict ce dăinuie de câteva săptămâni. Este vorba despre desfiinţarea locurilor de parcare din faţa Hotelului Traian.

În urmă cu aproximativ o lună, Grand Hotel Traian a rămas fără câteva locuri de parcare pentru clienţi, după ce reprezentanţii municipalităţii au decis instalarea unui indicator care interzice accesul maşinilor în faţa clădirii. Motivaţia oficială o reprezintă transformarea zonei în pietonal, aşa cum a fost destinată iniţial.

„Cu adâncă dezamăgire, aflu că domnul primar Gheorghe Nichita își etalează încă o dată limitele îngrozitor de înguste ale posibilităților sale organizatorice. Știm de mult că domnului primar nu-i pasă de valorile Iașului și ale ieșenilor, nu-l interesează buna funcționare a traficului, calitatea străzilor sau poluarea orașului. Însă nu putem să-l lăsăm pe un astfel de om, doar pentru că are un mandat de patru ani în fruntea orașului nostru, să distrugă un simbol atât de important, nu numai pentru ieșeni, ci pentru întreaga Românie“, a precizat Camelia Bogdănici.

Hotelul Traian, o clădire cu inestimabilă valoare istorică și culturală, a fost proiectat de unul din cei mai vestiți ingineri ai secolului al XIX-lea, Gustave Eiffel, ale cărui lucrări se întind pe tot cuprinsul globului – Bolivia, Mexic, Peru, Chile, Statele Unite, Vietnam, Turcia, Spania, Paris, Portugalia și multe altele, printre cele mai cunoscute fiind Turnul Eiffel (Paris) și Statuia Libertății (New York).

„În timp ce comunitatea internațională deplânge distrugerea unor lucrări ale vestitului inginer și arhitect – cum este cazul unor clădiri și structuri din Vietnam, distruse în timpul războiului – noi facem totul mai simplu: nu ne trebuie un război ca să anulăm un astfel de pilon al Iașului, ci o hotărâre a pr

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Paşcani/ A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie/ Peste 60 de pacienţi, evacuaţi

News.ro acum 15 minute
Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, într-o încăpere de la mansarda Spitalului CFR Paşcani, autorităţile ieşene declanşând Planul Roşu de Intervenţie. Peste 60 de pacienţi au fost evacuaţi, din clădire ieşind şi 17 angajaţi. Focul a fost st

PSD: Există suspiciuni rezonabile că pentru finanţarea campaniei lui Nicuşor Dan s-au folosit bani murdari, din surse ilegale

Gandul acum 37 minute
Partidul Social Democrat atenționează, miercuri, că refuzul repetat al lui Nicuşor Dan de a prezenta identitatea finanţatorilor săi, care i-au dat sume enorme de bani, până la pragul maxim de 200 de salarii minime pe economie, ridică suspiciuni rezo

Apa furnizată locuitorilor din oraşul Breaza, infestată cu bacteria clostridium perfrigens. Se menține interdicția consumului de apă de la robinet

G4Media acum o ora
Apa furnizată în sistem centralizat locuitorilor din oraşul Breaza este contaminată cu bacteria clostridium perfrigens, arată rezultatele analizelor făcute publice, miercuri, de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova. În oraş se menţine interdic

Vești bune pentru Mihai Leu, internat la spitalul Fundeni: Evoluție favorabilă a stării de sănătate

G4Media acum 31 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu, în vârstă de 56 de ani, care este internat la spitalul Fundeni din cauza unor complicaţii, în contextul în care se luptă de zece ani cu cancerul, are o stare generală mai bună, au declarat reprezentanţii unităţii

Zece reguli esenţiale pentru turiștii care urcă la munte în drumeție, de 1 Mai. Avertismentul salvamontiștilor

Libertatea acum o ora
Salvamont România a lansat un „decalog” pentru drumeții sigure pe munte. Turiștii sunt sfătuiți să verifice prognoza meteo și să se echipeze corespunzător.

Cum va fi vremea în mini-vacanța de 1 Mai. Temperaturi mai scăzute pe litoral, averse în zone din țară

HotNews acum 4 ore
Vremea va fi în general frumoasă în mini-vacanța de 1 Mai, cu zile mult mai calde pentru această perioadă, în unele zone, însă vor apărea și fenomene de instabilitate atmosferică temporare, pe arii restrânse, la deal și la munte, a declarat, miercur

Premierul Marcel Ciolacu: Veniturile totale la buget au crescut cu 16% în martie şi au ajuns la aproape 10,5 mld.euro, un record. Depăşim acest nivel în aprilie, când putem avea o premieră bugetară din ultimii 10 ani

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, în deschiderea şedinţei de guvern, că veniturile totale la buget au crescut cu 16% în martie şi au ajuns la aproape 10,5 miliarde de euro, un record, care ar putea fi depăşit în aprilie. ”Din datele prel

Crin Antonescu, reacție în urma documentelor publicate de Nicușor Dan: „Aţi parazitat două dezbateri cu obsesia vânzărilor de terenuri”

HotNews acum 2 ore
Crin Antonescu i-a răspuns lui Nicușor Dan, pe Facebook, după ce accesta a publicat documentele despre care susține că dovedesc acuzațiile la adresa rivalului său privind înstrăinarea prin acte ilegale a mai multor terenuri. „Nu există niciun contra

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila: Guvernul a adoptat o Ordonanţă prin care se reduc termenele de avizare PUG şi PUZ. Ce rol va avea ISC

Gandul acum 45 minute
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunţat, miercuri, că Guvernul a adoptat o Ordonanţă prin care se reduc termenele de avizare atât pentru documentaţia de urbanism PUG şi PUZ, cât şi pentru execuţia lucrărilor. „Eliminăm birocrația din domeniul

Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro pentru a stimula apărarea europeană şi a elimina lacunele în materie de capabilităţi

News.ro acum 32 minute
Comisia Europeană investeşte 910 milioane de euro în cadrul ediţiei din 2024 a Fondului european de apărare (FEA) pentru a crea o industrie de apărare puternică şi inovatoare în Europa. Aceste investiţii vizează eliminarea principalelor lacune în ma

Vremea

București
acum

24°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/24°
joi

9°/23°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

18°
mie.

4°/19°
joi

8°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

7°/24°
joi

9°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

7°/23°
joi

9°/24°
vin.

11°/24°
sâm.

13°/25°