Meciurile dintre Rapid şi Steaua au avut mereu o încărcătură aparte, indiferent de locul ocupat de cele două formaţii în clasament şi au oferit episoade memorabile.
„Vreau să batem Rapidul la scor. 5-0, 6-0, cât mai mult. Dau bani pentru asta. Câte 5.000 de euro pentru fiecare gol marcat după 3-0”, a spus exaltat, tăind aerul cu pumnii, finanţatorul stelei, Gigi Becali. În fapt, acesta visează ca echipa sa să aplice giuleştenilor o corecţie, mai drastică decât acel 8-2 care a zguduit echipa din Grant cu o jumătate de an înainte de Revoluţie.
60.000 de oameni pe 23 August
Pe 3 mai 1989, 60.000 de oameni au intrat pe fostul „23 August”, chiar dacă meciul era între o echipă aflată la retrogradare, Rapid, şi alta, Steaua, care urma să joace finala Cupei Campionilor Europeni, contra lui AC Milan. În mulţime, rapidiştii au scos un steag al Stelei şi i-au dat foc, gest de sfidare maximă faţă de ceauşism. Stadionul a vuit puternic în minutul 3, când Ciolponea marcat, dar a amuţit un minut mai târziu, la egalarea lui Victor Piţurcă. Rapid n-a rezistat decât 18 minute, pentru că tot Piţi a punctat pentru oaspeţi. „Steaua avea echipă bună, nu se compara cu noi, care ne chinuiam să rămânem în Liga 1. Ne-au încălecat rău de tot”, şi-a amintit fostul căpitan al giuleştenilor, Ion Goanţă.
Steaua a marcat 124 de goluri
Scorul a luat proporţii neverosimile, 1-3 (Rotariu- 53), 1-4 (D. Petrescu -54), 2-4 (Goanţă-62), 2-5 (Lăcătuş-72), 2-6 (Piţurcă 82), 2-7 (Rotariu-84), 2-8 (Balint – 86). A fost un meci în care pentru Steaua a înscris aproape toată echipa, însă nu şi Gheorghe Hagi, care a regizat însă jumătate dintre goluri. Reacţiile vizavi de acest meci au fost contradictorii, dar nimeni n-a pus la îndoială superioritatea Stelei. „Au dat însă două goluri din ofsaid şi atunci s-a rupt totul”, susţine portarul de atunci al Rapidului, Leo Toader.
„Noi