Un bărbat de 59 de ani, din satul Holbănești, comuna Fitionești a murit în această dimineață dimineață, în chinuri groaznice. Locuința sa a fost cuprinsă de un incendiu, iar proprietarul a fost surprins de flăcări, după cum spun pompierii. Incendiul a fost anunțat ieri dimineață, la ora 7.00, la gospodăria lui Toma B. Imediat s-au deplasat la faţa locului două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Staţiei de Pompieri Panciu.
„La sosirea la faţa locului, incendiul se manifesta în interiorul locuinţei, la nivelul unei încăperi. S-a acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protecţia vecinătăţilor. Din nefericire, în urma incendiului, în dormitorul locuinţei a fost identificat trupul neînsufleţit al proprietarului, un bărbat în vârstă de 59 ani. Acesta se afla singur în casă în momentul producerii incendiului, vecinii fiind cei care au anunţat evenimentul prin intermediul numărului unic de urgenţă 112” a declarat locotenent Cristina Duță, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.
Un bărbat de 59 de ani, din satul Holbănești, comuna Fitionești a murit în această dimineață dimineață, în chinuri groaznice. Locuința sa a fost cuprinsă de un incendiu, iar proprietarul a fost surprins de flăcări, după cum spun pompierii. Incendiul a fost anunțat ieri dimineață, la ora 7.00, la gospodăria lui Toma B. Imediat s-au deplasat la faţa locului două echipaje cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă din cadrul Staţiei de Pompieri Panciu.
„La sosirea la faţa locului, incendiul se manifesta în interiorul locuinţei, la nivelul unei încăperi. S-a acţionat pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protecţia vecinătăţilor. Din nefericire, în urma incendiului, în dormitorul locuinţei a fost identificat trupul neînsufleţit al proprietarului, un bărbat în vârstă de 59 ani. Acesta se afla