Consiliul Concurenţei analizează concentrarea economică ce se va realiza prin dobândirea controlului unic direct asupra Societăţii de Administrare a Investiţiilor Muntenia Invest S.A. de către Societatea de Investiţii Financiare Banat Crişana, potrivit unui comunicat transmis miercuri de CC.
SIF4 Muntenia a informat Bursa de Valori Bucureşti, în februarie 2013, despre intenţia de a înstrăina către SIF1 Banat-Crişana întreaga participaţie deţinută la Muntenia Invest, respectiv 119.952 acţiuni, reprezentând 99,96% din capitalul social, conform raportărilor transmise de SIF Banat-Crişana către Bursă.
Societatea de Administrare a Investiţiilor (SAI) este o societate pe acţiuni, care are ca obiect de activitate administrarea organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor organisme de plasament colectiv.
Societatea de Investiţii Financiare (SIF) este un organism de plasament colectiv încadrat în categoria 'alte organisme de plasament colectiv', având ca obiect de activitate gestionarea portofoliului de acţiuni pe care le deţine la diferite companii şi efectuarea de investiţii financiare în vederea maximizării valorii propriilor acţiuni.
În România există 5 societăţi de investiţii financiare (SIF Moldova, SIF Muntenia, SIF Oltenia, SIF Banat Crişana şi SIF Transilvania). Dintre acestea, patru se auto-administrează (SIF Moldova, SIF Oltenia, SIF Banat Crişana şi SIF Transilvania), iar SIF Muntenia este administrată de Societatea de Administrare a Investiţiilor Muntenia Invest S.A.
Potrivit Legii Concurenţei, sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei, pentru analiza compatibilităţii lor cu un mediu concurenţial normal, operaţiunile de concentrare economică ce depăşesc pragurile valorice prevăzute în acest act normativ. Acestea sunt îndeplinite dacă cifra de afaceri cumu