A ridicat sprâncenele a mirare, până atunci orice întâlnire cu un gazetar debuta cu întrebări din acelea de lemn cioturos, cu întrebări ca o dietă de regim fără sare, fără piper. Primăriţa fusese obişnuită cu gazetarii cu sânge de activişti care întrebau veştejit cum staţi cu însămânţările, după câte hectare aţi recoltat, cum merg cursurile de învăţământ politic şi alte stupidităţi comuniste. Firesc, primăriţa din comuna îmbrăţişată de dealuri blânde a fost uimită de rugămintea mea ieşită din comun în anii limbii de rumeguş de pe vremea comunismului încuiat. Am rugat-o pe primăriţă să-mi arate ce are în geantă. Şi în poşeta cu colb pe ea pe lângă inevitabilele tabele cu însămânţări se afla romanul Ilenei Vulpescu “Sărută pământul acesta”. A fost rândul meu să-mi arcuiesc sprâncenele a uimire. Primăriţa  comunei Bereşti Tazlău mi-a explicat: “Comuna mea se întinde pe dealurile astea de Moldovă. Mă deplasez cu şareta mea  veche, scârţâitoare şi ţin cu o mână hăţurile iepei care nu mai vede cu un ochi iar cu cealaltă mână dau foile romanului acesta de inimă”.

Ortansa Ţâţaru, primăriţa comunei Bereşti Tazlău, undeva pe drumul dintre Bacău şi Oneşti, în vecinătatea conacului unde se retrăgea Enescu, dinspre comuna Tescani parcă venea murmurul Rapsodiei Române chiar şi în acea zi de vară. Primăriţa Hortansa Ţâţaru era  profesoară de geografie, o femeie înaltă de 1,72 m. Căreia cu drag i-am spus 1,72 de suflet. Am scris reportajul în anii 1986. Cum a curs ziua primăriţei Ortansa Ţâţaru. Prin comună treceau din când în când camioane cu remorci doldora de ştiuleţi într-un veritabil raliu al porumbului. Înfuriaţi, câinii dădeau să muşte din ţevile de eşapament. După ce toată ziua am mers pe câmpurile comunei, pe înserat primăriţa Ortansa Ţâţaru, 1,72 de suflet, şi-a pus tricolorul pe bluza vag decolorată de Soare şi a oficiat o căsătorie. Căsătorie cu Luna pe cer că