Compania de leasing Transilvania Leasing IFN Braşov, deţinută de SIF Transilvania în proporţie de 64,32%, va fi listată pe sistemul alternativ CAN-ATS al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), fiind a doua firmă românească tranzacţionată pe acest sistem, alături de Pro Vorbas, care oferă servicii de curăţenie pentru proiecte imobiliare.
Acţionarii companiei au decis, la 18 martie, într-o adunare generală extraordinară, listarea acţiunilor emise deTransilvania Leasing pe sistemul alternativ de tranzacţionare CAN-ATS al BVB. Aceştia au împuternicit consiliul de administraţie pentru a începe demersurile şi a întocmi documentaţia necesară pentru listarea acţiunilor Transilvania Leasing.
Platforma CAN-ATS a fost creată în anul 2010 pentru a oferi IMM-urilor o alternativă de listare şi accesul la finanţare prin mecanismele pieţei de capital. În prezent, pe sistemul alternativ de tranzacţionare al BVB sunt listate acţiunile a 26 de companii.
Transilvania Leasing a obţinut anul trecut un profit net de 1,88 mil. lei, din care suma de un milion de lei va fi repartizată pentru dividende, aproape 800.000 de lei vor reprezenta sursă proprie de finanţare, iar restul se constituie în rezerva legală. La compania de leasing mai au participaţii SIF Muntenia - 24,72% şi SIF Oltenia - 4,03%. Transilvania Leasing acordă finanţări pentru persoane fizice, PFA şi firme pentru achiziţii auto, de echipamente şi imobiliare, linii de credit, credite ipotecare şi pentru investiţii.
Compania de leasing Transilvania Leasing IFN Braşov, deţinută de SIF Transilvania în proporţie de 64,32%, va fi listată pe sistemul alternativ CAN-ATS al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), fiind a doua firmă românească tranzacţionată pe acest sistem, alături de Pro Vorbas, care oferă servicii de curăţenie pentru proiecte imobiliare.
Acţionarii companiei au decis, la 18 martie,