Consiliul Judeţean Cluj a devenint, începând de miercuri, partenerul de organizare al Festivalului Electric Castle, care se va desfăşura în perioada 21-23 iunie la Castelul Banffy din Bonţida. Preşedintele CJ, Horea Uioreanu, şi reprezentanţii Boiler Events au semnat astăzi protocolul de colaborare în acest sens.
Parteneriatul urmăreşte promovarea şi punerea în valoare a Castelului Banffy, unul dintre cele mai frumoase ansambluri de clădiri istorice din Bazinul Carpatin, prin creşterea vizibilităţii turistice a domeniului considerat pe vremuri “Versailles-ul Transilvaniei”.
“Suntem convinşi că festivalul va atrage un număr mare de tineri către Castelul Banffy din Bonţida, avem astfel posibilitatea de a promova castelul în rândul clujenilor, ardelenilor şi chiar al străinilor. Este vorba de promovarea unei zone foarte importante a judeţului Cluj. În plus, comunitatea locală va beneficia permanent de pe urma îmbunătăţirii infrastructurii zonei. Ne-am implicat din două motive, unul, susţinem orice manifestare culturală şi doi, este vorba de promovarea acestui obiectiv turistic. Vom aloca şi o sumă de bani pentru această manifestare, nu ne-am hotărât ce sumă vom aloca, alocările de bani se vor face la următoarea şedinţă ordinară de consiliu judeţean”, a spus Uioreanu.
La rândul său, vicepreşedintele CJ, Vakar Istvan, a precizat că evenimentul va contribui semnificativ la dezvoltarea zonei. “Vrem să atragem numărul de turişti iar acest lucru va creşte şi nivelul serviciilor oferite în acea zonă, este foarte important să scoatem evenimentele din Cluj-Napoca şi să le mutăm în judeţ pentru a promova şi judeţul’, a precizat acesta.
Mihai Păun, unul dintre organizatorii festivalului, a declarat că este primul festival care mută muzica electronică şi live într-un castel. "Încercăm să schimbăm modul în care interacţionăm cu muzica. Este un festival