-AA+A
Aud adesea comentarii de genul: „românii în competiţii stau slab cu moralul”, „echipele româneşti de fotbal au avut nevoie de susţinere din tribune după primul gol luat, ele căzând psihic”. Mai aud că „la prima fază mai periculoasă, fotbaliştilor nostri au început să le tremure picioarele şi să le scadă puterea de concentrare”, că jucătorii noştri ar trebui să aibă mai mult „caracter” (aici era confundat caracterul cu temperamentul!). Este amintit, în acest context, etalonul de bărbăţie şi dârzenie pe terenul de fotbal al lui Marius Lăcătuş - „fiara” (în sens bun), asociat cu regretele că nu mai avem luptători „inimoşi” cu structura sa de personalitate.
Cred că observaţiile de mai sus pot transcende competiţiile sportive, ele rămânând valabile la români în varii domenii de confruntare. Poate o vor confirma vreodată statisticienii: românii nu au deloc un psihic robust, de neclintit. În confruntări internaţionale, reprezentanţii noştri dezvoltă complexe de inferioritate şi se comportă parcă prea timoraţi. Tot cultura română a izvodit sintagma „slab de înger” - deşi n-am înţeles niciodată de ce un ins mai slab de fire, mai „sperios”, lasă totul pe seama „îngerului păzitor”...
Ca o concluzie: la sport, cel puţin, românii - paradoxal! - câştigă atunci când... nu mai au ce pierde!!! (atunci, probabil, se descătuşează de orice povară, scapă de orice inhibiţie, când lumea nu le mai acordă nicio şansă). Aşa-i românul!
Dar parcă, ceva încurajator, în pieţe porumbeii sunt ceva mai relaxaţi ca mai demult (copiii românaşi nu mai dau cu pietre în ei). Semne de civilizaţie...
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet
