Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorităţile din Yokohama au anunţat, din greşeală, lansarea unei rachete nord-coreene

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Autorităţile din Yokohama (al doilea oraş ca mărime după Tokyo şi cel mai mare port din Japonia) au anunţat din eroare lansarea unei rachete nord-coreene. Un anunţ în acest sens a fost făcut miercuri, în jurul orei locale 11:00 pe pagina de Twitter a administraţiei locale, transmite canalul de televiziune NHK. ‘Există informaţii referitoare la lansarea unei rachete dinspre Coreea de Nord’, se afirma în mesajul care a fost şters peste 20 de minute. Ulterior, oficialii din Yokohama şi-au cerut scuze pentru această confuzie. Presupuneri potrivit cărora Coreea de Nord ar putea efectua în viitorul foarte apropiat la un test cu rachetă balistică au apărut la începutul lunii aprilie. Media sud-coreene, citând surse din serviciile secrete ale Coreii de Sud şi SUA, au relatat că două rachete balistice de tipul Musudan au fost transportate la începutul săptămânii trecute pe coasta de est a Coreii de Nord. Experţii estimează că rachetele Musudan, care până acum nu au mai fost experimentate de Phenian, ar avea o rază de acţiune între 3.000 şi 4.000 de km. Observatorii internaţionali sunt de părere că Phenianul ar putea efectua în orice moment o lansare cu această rachetă, începând cu data de 10 aprilie. Mai mult, după cum au informat miercuri mass-media de la Seul, Coreea de Nord ar putea lansa simultan mai multe rachete de tip Scud şi Rodong de pe diferite platforme din ţară, în cazul în care tirul cu racheta balistică Musudan se va solda cu un eşec.

Autorităţile din Yokohama (al doilea oraş ca mărime după Tokyo şi cel mai mare port din Japonia) au anunţat din eroare lansarea unei rachete nord-coreene. Un anunţ în acest sens a fost făcut miercuri, în jurul orei locale 11:00 pe pagina de Twitter a administraţiei locale, transmite canalul de televiziune NHK. ‘Există informaţii referitoare la lansarea unei rachete dinspre Coreea de Nord’, se afirma în mesajul care a

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 44 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 3 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°