Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MASACRUL care a șocat Serbia: Criminalul, veteran al războaielor sârbe, avea ”GENA SINUCIGAȘĂ” | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Masacrul din satul sârb Velika Ivanca este o crimă fără precedent în Balcani și unul dintre cele mai sângeroase 15 atacuri din lume, scrie presa străină, în timp ce o armată de psihologi și psihiatrii sârbi dublează munca anchetatorilor, pentru a creiona profilul psihologic al lui Ljubisa Bogdanovic. La Belgrad, miercuri, instituțiile arborau drapelul în bernă, iar ziarele titrau cu negru ziua de doliu național instituită în memoria celor 13 victime.

1 /.

Între apropiații lui Ljubisa Bogdanovic se vorbește despre ”gena sinucigașă”. ”Tatăl bărbatului s-au sinucis. A fost găsit de familie spânzurat când Ljubisa era mic copil”, relatează apropiații familiei.

Citiţi mai mult: VIDEO. MASACRUL DIN SERBIA. Doliu național după carnagiul cu 13 morţi. Sârbii pot cumpăra arme la liber, autoritățile vor să schimbe situația

Conform vecinilor, pe lângă faptul că a asistat la sinuciderea tatălui său, a mai avut doi membri ai familiei cu probleme psihice, un unchi și un verișor, care au fost spitalizați în instituțiile de psihiatrie.

Din această cauză, la televiziunea națională sârbă, ministrul Sănătății de laBelgrad, Slavica Djukic Dejanovic, care e psihiatru de profesie, a spus că "trebuie investigat trecutul său medical, daca ar fi avut predispoziție către maladii mentale, care să ducă la suicid etc, pentru că acestea ar putea reprezenta, în anumite circumstanțe, un factor dominant pentru ca o persoană să-și piardă controlul asupra propriilor fapte. Trebuie să stabilim dacă gestul criminalului a fost provocat de olatura bolnavă a personalității lui sau de o anume revoltă”. Ministrul a mai întărit ideea că ”e foarte important să studiem studia genetica (n.r. criminalului) și predispozițiile sale genetice”, respingând categoric ipoteza unui sindrom post-traumatic legat de faptul că era veteran criminal de război. Un astfel de sindrom ”apare la c

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 6 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 11 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum o ora
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 11 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 8 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°