Senatul francez a adoptat ieri, cu 179 de voturi pentru şi 157 împotrivă, primul articol al proiectului de lege privind căsătoria între persoane de acelaşi sex, cel mai important, care autorizează persoanele de orientare homosexuală să se căsătorească, informează AFP.
Votul devine definitiv, cu excepţia situaţiei în care proiectul de lege este respins la finalul examinării sale în Camera superioară a Parlamentului francez. Votat deja de deputaţii din cadrul Adunării Naţionale (AN), acest proiect de lege constituie prima reformă socială angajată de stânga, aflată la putere în Franţa.
Proiectul de lege privind căsătoria şi adoptarea de copii de către cupluri de acelaşi sex a fost adoptat în primă lectură, cu o majoritate largă, în cadrul AN, pe 12 februarie, după peste 15 zile de dezbateri aprinse şi examinarea a peste 5.000 de amendamente.
Cea mai mare parte a senatorilor de stânga - socialişti (PS), comunişti (CRC) şi ecologişti (RDSE) - a votat, ieri, pentru proiect. Marea majoritate a reprezentanţilor dreptei franceze (în opoziţie) a votat împotrivă. Însă cinci senatori de drepta au votat pentru, doi s-au abţinut, iar altul nu a luat parte la vot. Acest vot a avut loc după zece ore de discuţii, în cursul cărora dreapta a denunţat textul, multiplicând luările de cuvânt, într-o atmosferă încărcată.
"Adoptarea acestui articol cu ansamblul votului majorităţii din Senat pune capăt discriminării ce rezulta din orientarea sexuală a cetăţenilor", a subliniat preşedintele grupului PS François Rebsamen
"Având în vedere derivele care au avut loc, fie prin manifestări de violenţă în stradă, fie prin agresiuni de natură verbală în hemiciclu, votarea acestui articol marchează o luptă în lupta împotriva homofobiei, şi anume a luptei pentru toleranţă şi democraţie", a conchis liderul grupului senatorilor socialişti. Senat