Britanicul Robert Edwards, pionier al fecundării in vitro, recompensat cu premiul Nobel pentru medicină pe anul 2010, a murit miercuri la vârsta de 87 de ani, au anunţat reprezentanţii Universităţii Cambridge.
Profesorul Robert Edwards "a murit liniştit, în somn, pe 10 aprilie, după o boală îndelungată", se precizează în comunicatul emis de reputata universitate britanică.
Cercetătorul britanic Robert Edwards, considerat "părintele fertilizării in vitro", a fost recompensat cu premiul Nobel pentru medicină pe anul 2010, pentru descoperirile sale în domeniul fertilizării in vitro şi punerea la punct a acestei tehnici de inseminare artificială creată pentru a combate infertilitatea.
Robert Edwards este savantul care se află la originea naşterii "primului bebeluş conceput în eprubetă", Louise Joy Brown, născută în anul 1978.
De atunci, aproape 4 milioane de persoane s-au născut pe plan mondial graţie tehnicilor de fertilizare in vitro.
Robert G. Edwards s-a născut în 1925 în oraşul britanic Manchester. După ce şi-a efectuat stagiul militar luptând împotriva trupelor germane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, el a studiat biologia la University of Wales din Bangor şi la Edinburgh University din Scoţia, unde a absolvit în anul 1955, cu o lucrare despre dezvoltarea embrionară la şoareci. În 1958 a devenit membru al National Institute for Medical Research din Londra, începându-şi imediat cercetările în domeniul fertilizării in vitro pe pacienţi umani.
Din 1963, Robert Edwards a lucrat la Universitatea Cambridge, iar apoi la Bourn Hall Clinic, primul centru de fertilizare in vitro din lume, pe care l-a înfiinţat împreună cu Patrick Steptoe. Robert Edwards a condus timp de mulţi ani acest centru, în calitate de director al departamentului de cercetare, şi a fost editorul mai multor reviste medicale specializate în domeniul tehnicil