Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine vrea autorizaţie în Mamaia, plăteşte taxa de reclamă

Publicat in Observator de Constanta, joi 11 aprilie 2013 ·

Agenţii economici şi proprietarii din staţiune vor plăti o taxă de promovare cuprinsă între 100 şi 4.000 de lei

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa a stabilit valorile viitoarei taxe de promovare pentru staţiunea Mamaia, pe care vor trebui să o achite hotelierii şi restul investitorilor din turism care derulează activităţi economice în Mamaia şi în Satul de Vacanţă. Astfel, cea mai mare taxă revine hotelierilor, proprietarilor de cluburi şi deţinătorilor de facilităţi de agrement, care vor trebui să plătească 4.000 de lei pe an. Unităţile de alimentaţie publică, respectiv restaurantele din hoteluri, unităţile tip fast food, cofetăriile, patiseriile, barurile, toate acestea vor fi impozitate cu sume cuprinse între 2.000 şi 3.500 de lei, funcţie de zona unde sunt amplasate. Farmaciile vor trebui să achite o taxă de 2.000 pe an, aceeaşi sumă urmând să fie impozitate spălătoriilor auto, firmelor foto şi sălilor de jocuri. Deţinătorii mijloacelor de transport în comun, precum şi proprietarii de ambarcaţiuni care le folosesc în scop turistic, vor fi taxaţi cu 1.000 de lei anual, iar comercianţii ambulanţi vor trebui să scoată din buzunar sume cuprinse între 400 şi 1.000 de lei, în funcţie de zona unde îşi vând produsele. Proprietarii locuinţelor din staţiune vor avea de achitat o taxă de 100 de lei pe an.

Potrivit S.P.I.T., taxa poate fi declarată şi plătită în momentul obţinerii autorizaţiei de funcţionare sau a autorizaţie pentru ocuparea temporară a domeniului public, dar nu mai târziu de data de 1 iulie anul curent. Din fondurile strânse astfel, 80% din bani vor fi direcţionaţi către Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral – Delta Dunării (A.P.D.T.L.D.D.), cu scopul exclusiv de finanţare a acţiunilor de promovare a staţiunii Mamaia. Restul sumei va intra în conturile bugetului local, pentru susţinerea activităţilor de pro

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 12 minute
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum o ora
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 48 minute
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Amenda primită de Albert NBN, după ce a înjurat România pe scena Festivalului „Beach, Please!”

Adevarul acum 8 minute
Trapperul Albert NBN, care a înjurat România atunci când se afla pe scenă la festivalul „Beach, Please!”, a fost amendat miercuri, 16 iulie, de către Jandarmeria Română.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Tentative de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Avertismentul cetățenilor pentru autorități

Gandul acum 10 minute
Reprezentanții Poliției de Frontieră a transmis un avertisment cetățenilor, miercuri 16 iulie, cu privire la o serie de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. În ultima perioadă, mai multe persoane au reclamat că au primit apeluri de

USR: PROIECT pentru salvarea SRL-urilor blocate după decesul asociatului unic sau majoritar

Gandul acum 49 minute
USR anunţă că a depus în Parlament un proiect de lege care deblochează funcţionarea societăţilor cu răspundere limitată (SRL) în cazul decesului asociatului unic sau majoritar, aflat şi în funcţia de administrator. „Parlamentarii USR au depus un pro

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Un copac a căzut peste o casă

News.ro acum 55 minute
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ”În localitatea Ciohorani, un copac a căzut peste o casă, provocând avarii, însă din fericire nu au fost înregistrate

Italia ar putea elibera din închisori 10.000 de deţinuţi pentru a reduce supraaglomerarea

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Italia ar putea elibera din închisori aproximativ 10.000 de deţinuţi, adică în jur de 15% din totalul populaţiei carcerale, pentru a atenua supraaglomerarea din penitenciare, a anunţat miercuri Minis

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 minute
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

19°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/33°
joi

18°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/26°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°