În principiu, lumea a fost de acord cu protestul jucătorilor rapidiști, care au întîrziat cu 10 minute startul partidei de duminică de la Bistrița și au pătruns pe teren cu un banner prin care cereau ajutor, în română și în engleză, de la FIFA, UEFA, FRF și LPF. Plus că pe tricourile lor de încălzire era scris, iarăși cu traducere în limba engleză, Insolvență=Sclavie.
Zic în principiu, deoarece nimeni n-a condamnat oficial gestul vișiniilor. Nici Federația, nici Liga. Omenește vorbind, fotbaliștii în cauză chiar erau și sînt de înțeles în condițiile în care, conform planului de reorganizare a clubului intrat în insolvență, unii dintre ei nu vor mai încasa 90 la sută din ce le datora și trebuia să le achite Rapidul!
Nu-i cinstit să semnezi pe niște bani și să te bazezi pe aceștia, după care să constați că, la decizia administratorului judiciar, le-ai pus cruce! Pentru că am mai atins subiectul în articolul “Insolvența, constrîngere sau regie” din 20 decembrie 2012, n-o mai iau iar de la capăt. Repet doar că e strîmb și ilogic ca declararea insolvenței să ajute cluburile și să dezavantajeze jucătorii, ca grupările să iasă numai în cîștig, inclusiv în raport cu ceilalți competitori, iar fotbaliștii exclusiv în pierdere, invariabil păgubiți! Aici se cuvine urgent schimbat ceva. ROAF să fie adaptat la Legea Insolvenței și să țină cont de ea. Trebuie intervenit însă grabnic, fără amînare, pentru că e greșit ce se întîmplă. Inechitabil, nedrept.
Dincolo de principii, acțiunea rapidiștilor a nemulțumit, cu toate că nici unul dintre observatorii meciului de la Bistrița, Viorel Boiț pentru joc și Sorin Boca pentru arbitri, nu s-a amestecat și, cu atît mai puțin, i-ar fi amenințat pe jucători, cum s-a zvonit. LPF a sărit cu gura, însă a făcut-o în stilul președintelui Dragomir, abil, acoperit, cînd aplaudînd, cînd fluierînd. Nu reacția în sine i-a dera
