Preşedintele Barack Obama va trimite miercuri Congresului bugetul SUA pentru anul fiscal 2014, cu cheltuieli de 3.770 miliarde dolari, valoare apropiată celei din anul anterior, cu restrângerea transferurilor sociale, dar şi creşterea veniturilor, măsuri care ar putea nemulţumi ambele aripi politice
Bugetul pentru anul fiscal 2013, reprezentând perioada octombrie 2012 - septembrie 2013, a cuprins cheltuieli de aproximativ 3.800 miliarde de dolari.
Reducerea cheltuielilor sociale i-ar putea nemulţumi pe aliaţii democraţi ai preşedintelui, în timp ce măsurile privind creşterea veniturilor sunt contestate de republicani, administraţia încercând astfel să apropie cele două partide dominante din Congres în vederea unui compromis privind redicerea deficitului bugetar, problemă care a generat divergenţe majore la Washington şi a condus la mai multe blocaje politice.
Bugetul propus de Obama pentru următorul an fiscal propune investiţii de 50 miliarde de dolari în drumuri, poduri şi alte lucrări de infrastructură, cheltuieli de 1 miliard de dolari pentru stimularea inovaţiei în industria manufacturieră şi 1 miliard de dolari pentru un plan de revigorare a domeniului educaţiei universitare şi postuniversitare, potrivit unor surse din administraţia SUA, citate de Bloomberg.
Taxa Buffett
Proiectul de buget reiterează propunerea preşedintelui de a atrage venituri de 580 miliarde de dolari la stat prin limitarea deducerilor fiscale şi eliminarea "breşelor" din lege care ajută persoanele cu venituri mari să-şi reducă rata de impozitare.
Obama a inclus în buget şi aşa-numita "regulă Buffett", denumită după reputatul miliardar Warren Buffett, care presupune stabilirea unui prag minim de taxare de 30% pentru gospodăriile cu un venit mai mare de 1 milion de dolari pe an.
Administraţia americană estimează pentr