… pentru necunoscatori, uneori nu doar ca folosesti locuri comune (“Am facut-o si pe asta” ar fi, cica, o inscriptie de pe-o piatra de mormant in cimitirul Patrunjelu’, in prezent Bellu, din Bucuresti ; despre Barbierul din Sevilla sper ca nu e nevoie sa dau detalii). Uneori, daca esti norocos sau Doamne-Doamne e binevoitor, ti le aduce in viata pe o tava de argint : « Ia de pofteste ! » Si tu poftesti – si e o incantare cand nu e un blestem. De asta data a fost incantare.
Vroiam doar sa ma tund.
De obicei, ma tund acasa. Am o frizerie langa un aprozar unde ma tund cu 13 lei. Nu sunt pretentios. De fapt, problema cea mai mare la tuns e cum sa conving doamnele (nu stiu de ce, dar toate sunt femei) ca nu, nu vreau nu-s’ ce in par, nu, nu il pieptan pe spate si nu, nici n-am carare pe mijloc. Da’ cum il pieptanati ? Nu-l pieptan defel. Sta el cum sta, numai scurtati-l. Cum ? Pai, asa, pe toate partile. Vaaai, ofteaza frizeritele. Oftez si eu. Incet-incet, mergand in acelasi loc, am inceput sa le educ. Ca aici am ajuns – normalitatea se educa. Dar acum eram in New Orleans si nu se mai putea, asa ca am inceput sa ma interesez in stanga si-n dreapta unde gasesc o frizerie aproape.
In campus, de buna seama.
Aflu unde e – intr-un fel de Casa de Cultura a Studentilor de-odinioara – si bat la usa. Nimic, Incerc clanta. Nimic. Ma uit pe usa – orarul zicea ca e deschis. Clanta zicea invers. Intreb o domnisoara care lucra la magazinul alaturat daca stie de ce. Nu stia, asa ca am plecat. La Departament vad un coleg care arata proaspat tuns si-l intreb ce si cum si unde. Imi spune si, cu un drum, imi lamureste si misterul : « E un frizer batran », imi zice, « are peste optzeci de ani ». « Uneori, pe la amiaza, cand i se face somn, inchide pravalia. Cum ai noroc. Mai incearca. »
Zis si facut.
La a doua incercare am avut noroc. L-am gasit pe
