Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieri, la Petroşani, a avut loc / Prima conferinţă de presă comună a tuturor preşedinţilor PNL din Vale

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Conferinţa de presă de ieri de la sediul PNL Petroşani era fixată pentru ora 11 fix. A început, cu acordul presei prezente în sală, cu un sfert de oră mai târziu din cauză că echipa de teren a unei televiziuni locale încă nu sosise de la spital. Acolo unde elicopterul urma să-şi ia zborul spre Timişoara pentru a salva pe un miner ars într-un accident de muncă.

Iată noul cuvânt de ordine al liberalilor din Vale: Unitate!

În acest sfert de oră academic am aflat că şi Costel Avram, cel care programase această conferinţă de presă, a avut o dimineaţă plină. A semnat, în calitate de director general la SC Apa Serv Valea Jiului SA, contractul care permite începerea lucrărilor de reabilitare reţele de apă şi canalizare în Petroşani. Lucrările respective vor fi finanţate din fonduri europene. Apoi, a fost anunţat că fratele său Gheorghiţă, poliţist la Poliţia Petroşani, a fost dus, de urgenţă, la reanimare. Acesta a plecat dimineaţă la spital, împreună cu un coleg, pentru că se plângea de dureri de spate. I s-a făcut un piafen şi când să urce în maşină a căzut, pur şi simplu. Colegul său a dovedit mult sânge rece şi a alertat, imediat, medicii, iar Gheorghiţă Avram a fost dus la reanimare.

Alături de Moloţ! Dar nu şi de denunţătorul, încă anonim, din PSD!

În această stare de spirit, Costel Avram - coordonatorul mişcării liberale din Valea Jiului - s-a aşezat la masă alături de toţi preşedinţii organizaţiilor PNL din toate localităţile Văii. Ideea de a-i pune împreună la aceeaşi masă, de la stânga la dreapta, pe Adrian Albescu din Aninoasa, Dorina Niţă din Petroşani, Alina Cîrstoiu din Vulcan, Cristian Purcaru din Lupeni şi Constantin Zaharia din Uricani e o premieră pentru liberalii Văii.

„PNL din Vale este un tot unitar”, a anunţat Costel Avram pe reprezentanţii presei. A fost reamintit că targetul de 25% pentru viitoarele alegeri

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 34 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Roland Garros: Confruntare Nadal-Zverev în primul tur. Djokovici va întâlni un francez

News.ro acum 18 minute
Spaniolul Rafael Nadal îl va înfrunta pe favoritul 4, germanul Alexander Zverev, în primul tur al turneului de la Roland-Garros, conform tragerii la sorţi care a avut loc joi. Liderul ATP, Novak Djokovici, îl va întâlni pe francezul Pierre-Hugues He

Rusia îl acuză pe Marcel Ciolacu de „declarații provocatoare” și „imixtiune grosolană”

HotNews acum 2 ore
Declaraţiile premierului român Marcel Ciolacu, potrivit cărora în Republica Moldova locuiesc doar români, sunt „provocatoare” și reprezintă „o imixtiune grosolană” în afacerile țării vecine, a acuzat joi Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE r

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 25 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Româncele și-au aflat adversarele la Roland Garros » Ghinion pentru Jaqueline Cristian, care o înfruntă pe o campioană de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Sorana Cîrstea, favorita 28, Irina Begu, Ana Bogdan și Jaqueline Cristian știu cu cine vor juca în primul tur al turneului de Grand Slam parizian, în urma tragerii la sorți efectuate joi. Ana Bogdan, 31 de ani, numărul 63 mondial, se va duela cu Els

Guvernul a aprobat Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, o hotărâre care aprobă Strategia naţională pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi a discursului instigator la ură 2024-2027 şi înfiinţează Comitetul interministerial de monitorizare

Premierul ucrainean Denîs Șmîhal, mesaj către București: Avem nevoie de sisteme Patriot, sperăm că România va putea să îşi aducă o contribuţie

HotNews acum 3 ore
Premierul ucrainean Denîs Șmîhal a spus joi, în cadrul unui mesaj video pentru un forum de securitate de la București, că țara sa are nevoie de sisteme antiaeriene Patriot, iar România ar putea contribui. Premierul ucrainean Denîs ŞmîhalFoto: JOHN T

Un TIR scăpat de sub control a făcut prăpăd în Galaţi. A ieşit de pe şosea, a pus la pământ un gard şi s-a oprit într-o casă

Adevarul acum 56 minute
Un accident care putea avea urmări tragice s-a produs joi, 23 mai, pe un drum din Galaţi. Șoferul unui TIR a pierdut controlul volanului, a intrat cu vehiculul greu pe contrasens, după care a ieşit de pe şosea şi a pus la pământ un gard din beton, o

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum o ora
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

28°
joi

13°/28°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°