La prețurile actuale, salariatul român mediu are un sfert din puterea de cumpărare a unui elvețian, o treime din cea a unui austriac și aproape jumătate din cea a unui italian
Litrul de benzină costă 1,35 euro în România, dar doi euro în Norvegia, 1,80 euro în Italia, Danemarca și Olanda ori 1,70 euro în Grecia și Belgia. O pâine de jumătate de kilogram costă 25-30 de eurocenți în România, dar ajunge deseori la 1-1,50 euro în Germania sau Franța. Un apartament cu trei camere poate fi închiriat într-un cartier obișnuit din București cu circa 300 de euro pe lună, dar o locuință similară ca suprafață și distanța față de centru costă în jur de 1.000 de euro la Roma, cam 1.500 de euro la Paris și poate ajunge la 2.000 de euro pe lună într-o metropolă nordică. Și lista poate continua.
Se va spune, desigur, că este și normal ca produsele și serviciile să fie mai ieftine în România ori Bulgaria decât în Vest, având în vedere că și salariile sunt aici de câteva ori mai mici decât „dincolo“. „Sunt însă prețuri care nici nu se pot compara. Pentru o mașină de 90 de cai-putere, de exemplu, plătesc în Italia un impozit anual de aproape 200 de euro, în timp ce în România am înțeles că m-ar costa doar 13 euro“, spune Maria Pop, o româncă stabilită de mai bine de un deceniu în apropiere de Milano.
Occidentalii dintre noi
Situații de genul celor descrise mai sus nu fac decât să netezească discrepanțele nominale de venituri dintre Est și Vest, care uneori sunt de-a dreptul descurajante. Totuși, chiar și luând în calcul nivelul prețurilor, diferențele sunt în continuare semnificative. Pentru a avea puterea de cumpărare a unui salariu mediu din Ungaria, angajații români ar trebui să câștige cam 500 de euro pe lună net, pentru a se situa la același nivel cu un grec ar avea nevoie de 560 de euro pe lună, iar pentru a egala un italian - 750 de euro. Pentru o put