Ce legătură este între enervantele sloganuri de pe vremea nutriționiștilor lui Ceaușescu, „Nici o masă fără pește!“, „Consumați pește oceanic!“ și județul Bacău? Cu excepția faptului că, la un moment dat, lui Ștefan cel Mare i-a dat prin cap să înființeze niște iazuri prin zonă ca să aibă unde se relaxa, la un pescuit sportiv, feciorii babei Vrâncioaia, nu pare a fi nici una. Și totuși, trebuie să fie ceva mai mult de atât, din moment ce Consiliul Județean Bacău a obținut o finanțare în valoare de 280.000 de euro pentru proiectul „Promovarea produselor piscicole și de acvacultură”.
Că suma asta ar fi fost mult mai de folos unui piscicultor serios, aflat în nevoie, ca să-și modernizeze sau chiar să-și promoveze activitatea este foarte adevărat. Dar atunci, noi n- am mai fi putut scrie și nici voi n-ați mai fi putut comenta despre cum se duc banii europeni pe luciul de apă al sâmbetei.
Căci ce altceva decât un lucru lipsit de utilitate, dar foarte costisitor, este un proiect care și-a propus să cheltuiască 689.075,44 lei pe o campanie de informare și promovare a populației în legătură cu efectele benefice ale consumului de pește proaspăt?
Noroc mare că licitația a fost câștigată, ca de obicei, de Carta Office, firmă abonată la bugetul Consiliului Județean, în spatele căreia s-ar afla chiar președintele CJ Bacău Dragoș Benea, pentru 585.715,24 lei. S-a realizat, astfel, o economie de aproximativ 103 mii de lei. Cu această sumă se vor putea achiziționa undițe și momeală pentru o mulțime de pescari care vor prinde o grămadă de borșuri și pliante, cam cât să-i sature pe toți cetățenii informați în cadrul campaniei inițiate de Consiliul Județean Bacău.
Publicat în Cațavencii, nr. 14(92), 2013
Ce legătură este între enervantele sloganuri de pe vremea nutriționiștilor lui Ceaușescu, „Nici o masă fără pește!“, „Consumați pește oceanic!