Ai visat vreodata sa iti petreci concediul intr-o tara in care sa te poti relaxa pe o plaja exotica, iar a doua zi sa schiezi intr-o statiune de munte?
Ei bine, daca inainte asta ti se parea doar un vis imposibil, afla ca exista tari cu o clima perfecta, care iti ofera atat de multe alternative incat ai putea chiar sa le alegi ca resedinta permanenta.
In plus, nu e putin lucru sa stii ca vremea nu-ti va strica vacanta. HowStuffWorks iti prezinta 10 dintre aceste tari cu o clima de care te vei indragosti. Asadar, pregateste-ti costumul de baie, cel de schi, dar si echipamentul de drumetii, pentru ca pornesti intr-o calatorie virtuala cu totul speciala.
Argentina
Fie ca preferi zilele insorite si calduroase, fie ca iti plac temperaturile mai scazute si zapada, Argentina este destinatia potrivita tie. In sudul tarii poti merge la schi, Muntii Anzi garantand conditii perfecte pentru asta. Din est spre nord, pana la padurile tropicale, se intind plaje exotice, regiuni cu veri calde si ierni blande.
In plus, Argentina este a doua cea mai mare tara a Americii de Sud, adapostind 47 de ghetari mari, cascadele Iguazu, vulcani si vestita Vale a Patagoniei.
Ecuador
In ciuda localizarii sale chiar la ecuator, aceasta tara se poate lauda cu orasul in care este vesnic primavara. Cuenca a fost de multe ori in fruntea topurilor destinatiilor perfecte pentru resedintele permanente, si asta datorita climei sale de primavara, tot timpul anului.
Daca briza blanda, copacii infloriti si culoarea verde nu te incanta prea tare, afla ca Ecuadorul ascunde multe alte regiuni cu clima diversa. La vest de Anzi se afla campiile cu o clima tropicala. Aceste campii se ridica treptat, formand Sierra si regiunile de munte. Spre est, clima devine mai rece, in vreme ce la est de Anzi se afla jungla