Ceea ce ar fi trebuit să fie un adevărat spectacol sportiv s-a transformat într-un război absurd, fără învingători dar cu multe situații penibile. În runda a 19-a din Campionatul Național de juniori la fotbal a fost programat derbiul constănțean Farul – Viitorul. Meciurile în sine au fost echilibrate și s-au încheiat cu victoriile celor de la Viitorul, 1-0 în ambele jocuri. Din păcate, atât spectatorii, majoritatea părinți, cât și o parte dintre jucători nu au reușit să facă față tensiunii și situația a degenerat, fiind nevoie de intervenția jandarmilor pentru a calma spiritele. Cei doi președinți, Paul Peniu, de la Viitorul și Neculai Tănasă, de la Farul au emis un comunicat de presă comun, în care afirmă că regretă asemenea incidente care nu caracterizează bunele relații dintre cele două grupări dobrogene. Cei implicați în evenimente vor suporta rigorile regulamentelor interne ale celor două cluburi. La Năvodari, Săgeata a pierdut ambele jocuri, scor 1-4 la juniorii mari și 1-2 la cei mici. În clasament conduce Viitorul, la ambele categorii de vârstă. În etapa viitoare, Farul va juca în deplasare cu Steaua, Săgeata tot în deplasare cu CF Brăila, iar Viitorul, acasă, cu Juventus Colentina.
Ceea ce ar fi trebuit să fie un adevărat spectacol sportiv s-a transformat într-un război absurd, fără învingători dar cu multe situații penibile. În runda a 19-a din Campionatul Național de juniori la fotbal a fost programat derbiul constănțean Farul – Viitorul. Meciurile în sine au fost echilibrate și s-au încheiat cu victoriile celor de la Viitorul, 1-0 în ambele jocuri. Din păcate, atât spectatorii, majoritatea părinți, cât și o parte dintre jucători nu au reușit să facă față tensiunii și situația a degenerat, fiind nevoie de intervenția jandarmilor pentru a calma spiritele. Cei doi președinți, Paul Peniu, de la Viitorul și Neculai Tănasă, de la Farul au emis un comunica