"Dar cum el e înnebunit - vezi Doamne - să pozeze în familist, cu din astea l-am terminat!". Aşa îi explica judecătorul Mircea Puşcaş de la Curtea de Apel Oradea amantei sale de ce a vrut neapărat să-şi cupleze cumnatul cu sora acesteia: să-l aibă la mână!
Discuţia e spicuită din rechizitoriul de peste 100 de pagini întocmit de DNA Oradea, ajuns şi în posesia BIHOREANULUI, în care anchetatorii descriu cu lux de amănunte felul în care magistratul scotea dreptatea la mezat, modul conspirativ în care acţiona, protecţia de care avea parte în lumea interlopă, dar şi legăturile nepermise cu personajele din dosarele aflate pe rolul instanţelor.
De două ori penal
Zilele trecute, procurorii DNA Oradea au finalizat al doilea dosar din cele trei deschise pe numele magistratului Mircea Puşcaş. În primul, după cum se ştie, acesta e deja judecat la Cluj, alături de comisarul şef Florian Rob, fostul şef al Poliţiei Ciumeghiu, care a cerut de la doi hoţi câte 1.000 euro şi o noapte de sex pe care fiica unuia dintre ei s-o petreacă cu Puşcaş pentru o sentinţă favorabilă. În acest caz, magistratul e acuzat nu de corupţie, ci de mărturie mincinoasă, fiindcă a negat că ar fi discutat cu ofiţerul despre procesul hoţilor, deşi procurorii interceptaseră discuţii în care Puşcaş îi explica limpede poliţistului cum a soluţionat "problema".
În cel de-al doilea dosar, pentru care era cât pe ce să fie arestat, primind interdicţia de a părăsi ţara şi fiind suspendat din funcţie, Puşcaş a fost anchetat alături de colegul său, Traian Munteanu, pentru o şpagă de 50.000 euro cerută de la un afacerist din zona Marghitei, Balla István, care voia să scape de închisoare. Bărbatul i-a denunţat pe cei doi magistraţi din spatele gratiilor, unde execută 7 ani de închisoare după ce n-a reuşit să procure decât 20.000 euro din mita care, zice el, îi fusese cerută. Ajuns în posesia BIHOR