Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Despre Liceul „Ioan Slavici”, pe Yahoo News România

Publicat in Monitorul de Vrancea, joi 11 aprilie 2013 ·

Liceul Teoretic „Ioan Slavici” din Panciu şi-a dobândit renumele de liceu antiviolenţă, în urma implementării proiectului „Violenţa, ameninţarea valorilor”. Acţiunile organizate în cadrul proiectului au ajuns să fie cunoscute şi la nivel naţional, prin Yahoo News România.

Proiectul „Violenţa, ameninţarea valorilor” i-a avut drept coordonatori pe profesorii Marian Luca, Crina Puşcă, Alina Stan, Ana-Maria Blaj şi Anca Drilea şi s-a desfăşurat sub sloganul „Violenţa murdăreşte!”. Scopul a fost acela de a reduce numărul abaterilor disciplinare înspre violenţă ale elevilor cu 5%, reducerea frecvenţei actelor şi manifestărilor agresive în rândul elevilor prin învăţarea şi exersarea comportamentelor pro-sociale, responsabilizarea şi creşterea gradului de implicare în activităţile de grup specifice mediului şcolar.

Pregătirile privind implementarea proiectului au început încă din luna noiembrie 2012, cu organizarea echipei şi a planului de implementare, continuând, în decembrie, cu organizarea unui concurs privind alegerea unui slogan şi a unei sigle pentru promovare. Activităţile proiectului au fost prezentate pe 18 ianuarie, de Ziua Liceului „Ioan Slavici”. Acţiunile ulterioare au constat în promovarea proiectului atât în cadrul instituţiei, prin realizarea de panouri şi mijloace informative, cât şi prin organizarea unor dezbateri organizate împreună cu Primăria, Poliţia şi Protoieria Panciu.

În perioada implementării proiectului a fost rea-lizat şi un soft educaţional, intitulat „Diagnoza agresi-vităţii”, prin intermediul căruia elevii au învăţat să identifice fazele premergătoare unui act de violenţă şi cum să procedeze pentru a nu deveni victime ale acestuia. Acţiunile organizate în cadrul proiectului au culminat cu marşul alb „Panciu, oraş al nonviolenţei”, desfăşurat pe 5 aprilie, în cadrul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

@N_P

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meciul Ol. Lyon-FCSB: Adrian Şut – S-a văzut diferenţa de calitate pe care o au! Dar sunt mândru de colegii mei

News.ro acum 4 ore
Adrian Şut, căpitanul echipei FCSB, se gândeşte la titlul pe care formaţia sa îşi doreşte să îl câştige anul acesta, iar la anul poate vine şi o calificare în Liga Campionilor. „Am întâlnit un adversar dificil cu calitate, şi dacă faci greşeli atunc

Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte că l-a susţinut pentru șefia NATO, funcție la care a candidat și Iohannis: „A mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”

HotNews acum 4 ore
Preşedintele SUA Donald Trump i-a mărturisit lui Mark Rutte, pe care l-a primit joi la Casa Albă, că l-a susţinut pentru funcţia de secretar general al NATO, menționând că „a mai fost o altă persoană, care nu mi-a plăcut”. Unicul contracandidat al l

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 10 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Licitaţii publice - 14 martie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Oraşul Ghimbav Judeţul Braşov Nr. 5060/04.03.2025 ANUNŢ privind vânzarea prin licitaţie publică a unor imobile-terenuri aparţinând domeniului privat al Oraşului Ghimbav, înscrise în CF n

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 9 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 9 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Românii sunt avertizați de MAE să fie atenți când ajung în Italia. Zonele în care sunt așteptate ploi abundente, furtuni puternice și inundații

Ziare.com acum 7 ore
Cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană sunt informați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că, în conformitate cu datele meteorologice disponibile la nivelul autorităților locale, teritor

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 12 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/21°
lun.

4°/11°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/23°
dum.

5°/11°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/18°
lun.

4°/9°
Cluj-Napoca
acum

vin.

8°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/14°
lun.

-1°/8°
Timisoara
acum

vin.

7°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

8°/13°
lun.

-0°/8°