Racordarea la rețeaua de energie electrică și montarea centralelor termice vor costa 250.000 de lei.
Racordarea la rețeaua de energie electrică a noii clădiri a Școlii Gimnaziale “Carmen Sylva” din Horia și a corpului B al Școlii Gimnaziale “Otilia Cazimir” din Cotu Vameș vor costa autoritățile locale 100.000 de lei. Fondurile reprezintă partea de cofinanțare a proiectului de construcție, respectiv reabilitare a noilor clădiri. “După încheierea procedurii de achiziție, vom începe efectiv lucrul. Clădirea Școlii Horia trebuia dată în folosință anul trecut, dar lipsa fondurilor a fost un obstacol în demararea lucrărilor”, a precizat Vasile Baciu, primarul comunei Horia.
Noul corp al Școlii Horia va adăposti patru săli de clasă, două birouri, sală pentru depozitarea produselor prin programul “Cornul și laptele”, sală pentru centrală termică, precum și un laborator de informatică. În noul corp de școală, ale cărui lucrări s-au ridicat la 810.000 lei, vor învăța elevi din ciclul primar, inclusiv cei din clasa zero.
Atât noul corp de școală din Horia (foto), cât și corpul B al Școlii Gimnaziale “Otilia Cazimir” din Cotu Vameș, vor primi bani și pentru introducerea utilităților. “Montarea celor două centrale se va ridica la 150.000 de lei”, a spus primarul comunei Horia.
Corpul B al școlii din localitatea Cotu Vameș a fost reabilitat printr-un proiect finanțat de Banca Mondială, costurile acestor lucrări ajungând la 1.200.000 lei. “Clădirea a primit mobilierul corespunzător pentru cele patru săli de clasă destinate elevilor, 120 de seturi de băncuțe și mese pentru preșcolari, mobilier pentru laboratoarele de fizică și biologie”, a precizat profesoara Maria Palade, directorul Școlii Gimnaziale “Otilia Cazimir”.
Autoritățile locale vor trebui să găsească surse de finanțare și pentru alimentarea cu apă a corpului B al școlii din Cotu V