Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Horă anti-PSD la Vadu Paşii: PNL şi PDL au pus viceprimar PP-DD!

Publicat in Opinia Buzau, joi 11 aprilie 2013 ·

Poliţiştii au fost prezenţi la şedinţa Consiliului Local, convocaţi de consilierii ameninţaţi de primarul Virgil Suditu

Tensiuni în alianţa stângii la Vadu Paşii, unde consilierii Partidului Naţional Liberal au iniţiat un proiect de hotărâre privind înlocuirea viceprimarului social-democrat, proiect care şi-a găsit sprijin în aleşii locali ai Partidului Democrat Liberal şi în cel al Partidului Poporului-Dan Diaconescu. Astfel că singurul consilier local al „Partidului OTV” a devenit, începând de marţi, viceprimar al comunei.

Fostul viceprimar Nicolae Chijer, membru al Partidului Social Democrat, a fost înlocuit din funcţie la iniţiativa colegilor de coaliţie liberali, care au propus, de asemenea, prin vocea consilierului PNL Ştefan Modreanu, naşul noului ales, desemnarea pe post a consilierului PP-DD Gheorghe Calofir. Proiectul de hotărâre a trecut cu opt voturi din totalul de 14 consilieri, într-o şedinţă tensionată, supravegheată de poliţiştii aflaţi în sală. Aceasta pentru că, înainte de începerea şedinţei, primarul Virgil Suditu a încercat să-i intimideze, prin ameninţări, pe consilieri, pentru a-i determina să nu accepte schimbarea viceprimarului.

În conformitate cu prevede­rile protocolului USL la nivel local, postul de viceprimar al comunei Vadu Paşii trebuia să revină Partidului Naţional Liberal, înţelegere încăl­cată, însă, de partenerii social-demo­craţi, care, vara trecută, au izbutit să-l impună viceprimar pe Nicolae Chijer, culmea!, tot cu sprijinul consilierului PP-DD, nimeni altul decât nou-alesul viceprimar.

Consiliul Local al comunei Vadu Paşii este format din cinci consilieri ai Partidului Democrat Liberal, doi ai Partidului Naţional Liberal, unul al Partidului Poporului-Dan Diaconescu şi şapte ai Partidului Social Democrat.

Poliţiştii au fost prezenţi la şedinţa Consiliului Local, convocaţi de consilierii a

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 3 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 6 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 6 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum o ora
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Ordonanța „trenuleț”: Angajările la stat suspendate, pensiile și salariile bugetarilor înghețate în 2025. Ce măsuri ia Guvernul

Libertatea acum 6 ore
Guvernul va adopta așa-numita Ordonanță „trenuleț” în ședința programată luni, 30 decembrie, potrivit informațiilor Libertatea din cadrul Executivului.

Guvernul vrea reducerea cheltuielilor bugetare cu 19 miliarde de lei: măsurile care ar urma să intre în vigoare de luni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a coordonat consultările pe tema pregătirii măsurilor sociale și economice și a pachetului bugetar pentru anul 2025, care au avut loc în reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, de la Palatul Victoria.

Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german

Mediafax acum o ora
În comentariul publicat în limba germană de ziarul grupului media Axel Springer, Musk a dezvoltat postarea sa de pe platforma de socializare X de săptămâna trecută, afirmând că „doar AfD poate salva Germania”. „Portretizarea AfD ca extremist de drea

Tânără de 27 de ani din Republica Moldova, dată dispărută în România. Tatăl său a cerut ajutor autorităților pentru găsirea ei

Ziare.com acum 51 minute
Un bărbat din Republica Moldova a solicitat ajutorul Poliţiei Române pentru a-şi găsi fiica în vârstă de 27 de ani. Bărbatul a spus că, din datele pe care le are, fiica sa se află în judeţul Cluj şi nu a reuşit să intre în contact cu ea de aproape t

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/5°
dum.

-0°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°