Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Bordeianu va juca la Alba Iulia în piesa de teatru “Interviu”

Publicat in Informatia de Alba, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Dan Bordeianu şi Diana Roman vor ajunge la Alba Iulia pe data de 22 aprilie 2013, pentru a susține o nouă reprezentație în cadrul turneului maraton al piesei de teatru „Interviu”. Spectacolul va avea loc de la ora 19.00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor.

„Interviu” – o piesă a regizorului olandez Theo van Gogh, ecranizată ultima dată în 2007 (cu Sienna Miller şi Steve Buscemi în rolurile principale) – este pusă în scenă, anul acesta, pentru prima dată în România, de către Bogdan Dumitrescu, regizor, scenarist și producător, cunoscut publicului pentru numeroasele sale seriale de televiziune. Piesa aduce în prim plan dialogul protagoniştilor – când înţepător şi brutal, când sensibil sau superficial – care ajunge să releve cele mai ascunse secrete ale celor două personaje. In teorie, unul ştie să joace teatru, celălalt să pună întrebări. Singurul judecător al situaţiei va fi publicul, care va decide dacă între protagonişti se naşte un război ce trebuie câştigat prin orice mijloace sau o poveste de dragoste cu năbădăi, care se înfiripă timid. Publicul este provocat sa aibă răbdare şi să înţeleagă jocul psihologic al Interviului .

Primele spectacole ale turneului au avut loc în Făgăraș și Dej, și vor continua în această primă parte a turneului la Topliţa (23 aprilie).

Piesa „este o poveste incitantă, vie, care nu lasă spectatorii să se plictisească, iar povestea este spusă de doi actori minunaţi şi dirijată de un regizor talentat şi priceput. Pe Bogdan îl știu de multă vreme, am colaborat inclusiv pe platoruile de filmare și am încredere în flerul lui regizoral, în intuiția fină cu care își cunoaște actorii și le pune în valoare atuurile. Are un talent extraordinar de a-și provoca actorii să se identifice încă din primele momente, atât de firesc, cu personajele lor, încât piesa de teatru capătă naturalețe și originalitate, se umple de…viață!

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion mulțumește Administrației Trump pentru că am fost scoși din programul Visa Waiver

HotNews acum 3 ore
George Simion a mulțumit public, într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, transmite G4media. „Mesajul de la Washington a fo

UPDATE - Zelenski şi liderii europeni au purtat o discuţie telefonică cu Trump în timpul reuniunii lor de la Kiev / Avertisment neobişnuit al Ambasadei SUA la Kiev

News.ro acum 27 minute
Liderii Marii Britanii, Franţei, Germaniei şi Poloniei au venit sâmbătă la Kiev şi, împreună cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, au avut o convorbire telefonică comună cu Donald Trump pentru a discuta despre planurile pentru un acord de pa

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

Ilie Bolojan, după summitul de la Kiev: „Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la pace”

HotNews acum o ora
România va continua să sprijine Ucraina, susține armistițiul de 30 de zile și face apel la o pace „durabilă” și „justă” în războiul cu Rusia, a transmis sâmbătă președintele interimar Ilie Bolojan, după summitul „Coaliția de Voință” de la Kiev. Bolo

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum 3 ore
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

VIDEO Incendiu violent, cu fum dens, la un mall din Arad. A fost emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă la deșeuri menajere din curtea unui mall, aflat în renovare, în municipiul Arad. Focul a pătruns și în interiorul centrului comercial, iar la fața locului intervin numeroase echipaje de pompieri. Populația a f

Crin Antonescu anunță pe cine sprijină în turul doi: „Două secte dezlănțuite au ocupat România”

Mediafax acum 32 minute
Mesajul a fost publicat pe Facebook. Fostul candidat al alianței de guvernare consideră că în turul doi se confruntă două secte. „Războiul celor două secte. Petrov contra Georgescu. Două secte dezlănțuite au ocupat România electorală și dau o bătăli

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 3 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

Incendiu în curtea unui centru comercial aflat în renovare, din municipiul Arad. A fost transmis mesaj Ro-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii intervin sâmbătă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la deşeuri menajere din curtea unui centru comercial, aflat în renovare, din municipiul Arad.

ULTIMA ORĂ Kelemen Hunor, mesaj dur la adresa lui Viktor Orban și George Simion: ”Simion nu este nici suveranist, nici creștin – el este anti-maghiar! Nu vom uita că în Valea Uzului a dansat pe mormintele bunicilor noștri”

G4Media acum 3 ore
Kelemen Hunor, președintele UDMR, a lansat sâmbătă un mesaj dur la adresa lui George Simion, pe care îl acuză că ”este anti-maghiar” și că ”în Valea Uzului a dansat pe mormintele bunicilor noștri”. Mesajul lui Kelemen Hunor e îndreptat indirect și î

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

17°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

12°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

4°/16°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

18°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°