Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Exportul cel mai profitabil al românilor ar putea fi cultura"

Publicat in Vocea Brailei, joi 11 aprilie 2013 ·

* a spus prof. univ. dr. Ioan Opriş

Muzeul Brăilei a găzduit, ieri, lansarea volumului "Colecţionism/ Muzeologizare/Patrimonializare", în prezenţa autorului, prof. univ. dr. Ioan Opriş, a academicianului Răzvan Theodorescu şi a directorului editurii "Oscar Print", Angela Moldoveanu.

Academicianul Răzvan Theodorescu, ministru al Culturii în perioada 2000 - 2004, a vorbit despre importanţa culturală a Brăilei şi a subliniat faptul că autorităţile sunt moral obligate să sprijine demersul de a pune în lumină oamenii şi valorile acestor locuri. Apoi a rememorat colaborarea sa cu Ioan Opriş şi a precizat că acesta a adunat în cartea cu o excepţională ţinută grafică esenţialul pentru o gândire europeană asupra patrimoniului. "Lumea ne judecă după faptele noastre culturale, nu după PIB. Sunt multe trenuri pe care le-am pierdut şi nu ne mai putem impune la nivel european sau mondial, dar în zona culturii mai putem face multe, iar Brăila, din acest punct de vedere, este un brand", a spus academicianul Răzvan Theodorescu. Autorul volumului, prof. univ. dr. Ioan Opriş, a relevat evoluţia muzeografiei din 1930 până astăzi, arătând că în 1930 România avea trei muzeologi, doi formaţi de la Berlin şi unul la Viena, iar acum sunt 5.000 de persoane în muzeele României. A mai atins subiectul delicat al relaţiei dintre muzeu şi donatori, vorbind şi despre pericolul ce planează asupra unor colecţii fabuloase de a fi vândute la bucată, la tarabă. "Cultura produce, muzeele produc, dacă sunt puse să producă şi dacă nu vom măsura mercantil investiţiile. Exportul cel mai profitabil al românilor ar putea fi cultura. Fără muzee, colecţii şi colecţionari orice ţară este săracă", a explicat prof. univ. dr. Ioan Opriş.

Manifestarea a fost moderată de directorul Muzeului Brăilei, prof. univ. dr. Ionel Cândea, care a spus că pentru viitor şi-ar dori spaţii ample

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 31 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 10 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°