Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta le dă REPLICA liberalilor care s-au opus taxei de solidaritate. Ce trebuie să facă Chiţoiu

Publicat in Romania TV, joi 11 aprilie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că liberalii au fost iniţial de acord cu impozitarea salariilor  bugetarilor de peste 4.000 de lei, ideea fiind prezentată şi celor de la FMI, dar cum aceştia s-au răzgândit între timp, trebuie căutată o soluţie privind cele 110 milioane de lei necesare pentru pensiile militarilor. Ponta a arătat că aşteaptă această soluţie de la ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu.

Ponta a fost întrebat dacă ideea impozitării salariilor mai mari de 1.000 de euro ale bugetarilor a fost abandonată sau o va pune în aplicare, context în care el a replicat că aceasta a fost convenită în cadrul USL în ianuarie.

"A fost o idee absolut convenită în cadrul USL în luna ianuarie. Am prezentat-o celor de la FMI ca o măsură de obţinere a unor venituri exact în contextul în care căutăm venituri pentru pensionarii militari, cei 15.000, şi cei de la FMI au zis bun şi le daţi banii, influenţa anuală este undeva la 100 - 110 milioane de lei, de unde îi obţineţi? Având acord în cadrul USL am zis că îi obţinem din această taxă tot de la bugetarii care au salarii foarte mari. Acum, dacă nu mai sunt de acord liberalii, trebuie să căutăm în altă parte cele 110 milioane pentru a-i da la militari aşa cum am promis", a afirmat Ponta, citat de Agerpres.

CITEŞTE ŞI Antonescu nu este de acord cu Ponta: PNL se opune categoric oricărei supraimpozitări

Premierul a punctat că acceptul, în luna ianuarie, în cadrul USL privind impozitarea salariilor mai mari de 4.000 de lei a fost foarte ferm. El a susţinut că opoziţia fermă, din această lună, a PNL referitoare la acest lucru a fost o decizie politică.

"Este decizia lor. Înţeleg punctul de vedere al liberalilor şi o să discutăm în continuare să vedem dacă nu de aici, unde găsim cei 100 - 110 milioane de lei pentru a-i da la pensionarii militari", a spus Ponta.

Întrebat dacă renunţă la această

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 2 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Marius Tucă Show începe marți, 14 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H. D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 4 ore
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Zelenski anunţă că a discutat cu Macron despre desfăşurarea unor „contingente” occidentale în Ucraina

Mediafax acum 41 minute
„Astăzi am vorbit cu preşedintele Franţei. A fost o conversaţie destul de lungă şi detaliată. Am discutat despre sprijinul pentru apărare - diverse forme de apărare, pachete de arme pentru Ucraina”, a declarat Zelenski în discursul său de seară, pot

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum o ora
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Olaf Scholz respinge cererea lui Donald Trump ca statele NATO să aloce 5% din PIB pentru apărare

Mediafax acum 32 minute
„Cinci procente ar însemna peste 200 de miliarde de euro pe an, bugetul federal nu este nici măcar de 500 de miliarde de euro”, a declarat Scholz la un eveniment de campanie în oraşul Bielefeld din centrul Germaniei, potrivit agenţiei dpa. „Acest lu

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 2 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°