Buletinele meteorologice de acum mai bine de un secol seamănă surprinzător de mult cu cele de azi. Numite Buletine atmosferice, emise de pe la 1884 de Institutul (iniţial Observatorul) Meteorologic din Bucureşti, acestea erau publicate în Monitorul oficial (MO) şi în mai multe dintre ziarele vremii (Epoca, Românul, Adevărul etc.). În România liberă apăreau, prin 1885, chiar pe prima pagină, sub frontispiciul ziarului. Buletinele nu conţineau previziuni, ci rapoarte asupra situaţiei din ziua emiterii, din ziua sau săptămîna precedentă. Limbajul lor, specific epocii, are, astăzi, farmecul familiar şi uşor desuet al unui stil ştiinţific împănat cu elemente populare: arşiţa, iuţeala vîntului, vîntul tăricel etc. Prezenţa cuvintelor populare şi familiare are două explicaţii: pe unele dintre ele, limbajul ştiinţific le preluase, atribuindu-le sensuri precise şi transformîndu-le în termeni de specialitate; altele sînt folosite, probabil, din dorinţa de accesibilitate, buletinul fiind un tip de text adresat unui public mai larg. Dacă la început erau alcătuite mai ales din tabele, cu minime comentarii, buletinele au devenit treptat texte narative şi descriptive. Buletinele atmosferice de la 1900 sînt mai vii decît rapoartele seci care vor fi publicate, timp de decenii, în presa scrisă în limbă de lemn, dar nu pot fi comparate cu stilul excesiv de pitoresc al previziunilor televizate de azi, care încearcă să se individualizeze în condiţii de aprigă concurenţă.

DE ACELASI AUTOR Huzur / "Timp cînd n-ai nevoie să munceşti şi eşti fericit" Opinologi, părerişti, părerologi Eu şi scalpul meu... Humus În buletinele dintre 1884 şi 1888, vîntul (care sufla sau bătea) era slab, moderat, liniştit, potrivit, tăricel, tare, violent. Apăreau uneori numele vînturilor – obicei abandonat, mi se pare, în buletinele contemporane: „Austrul suflă slab şi rece“; „Crivăţul bate tare“ (MO