Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spălătoriile şi vulcanizările auto, în vizorul Poliţiei Locale

Publicat in Impact in Gorj, vineri 12 aprilie 2013 ·

Acţiune fulger a Poliţiei Locale din Târgu-Jiu în rândul prestatorilor de servicii. Vizate au fost activităţile ilegale desfăşurate pe carosabil precum şi amplasarea unor pancarte publicitare pe domeniul public.

Echipajele Poliţiei Locale din Târgu-Jiu au luat cu asalt spălătoriile auto din oraş, ai căror angajaţi desfăşoară activităţi pe carosabil, lucru interzis prin lege. Cei care au fost prinşi în timp ce curăţau maşinile parcate pe carosabil, au primit amenzi usturătoare. Poliţiştii locali au urmărit de asemenea şi depistarea celor care au postat diferite pancarte publicitare pe domeniul public. Patronul unei spălătorii care avea afişat în plină stradă un panou publicitar a primit o amendă din partea echipei de control: „Nu este prea corect că ne dau amenzi, dar asta este le plătim şi gata”, a spus patronul spălătoriei. Poliţia Locală va înteţi seria acestor controale, pentru a elimina aglomerarea care se iveşte din cauza spaţiilor ocupate în preajma spălătoriilor auto. Amenzile ce vor fi aplicate sunt de până la şase mii de lei, spun poliţiştii locali care nu au de gând să ierte pe cineva: „Este prima dintr-o serie de acţiuni ce vor fi efectuate la nivelul municipiului Târgu-Jiu pe această linie. Sunt vizate spălătoriile şi vulcanizările, unde de obicei angajaţii mai lucrează afară la maşinile parcate pe carosabil deşi au spaţii pentru a desfăşura astfel de activităţi. Amenzile sunt usturătoare, vorbim de amenzi cuprinse între trei mii şi şase mii de lei, dar şi alte amenzi pentru lipsa autorizaţiilor de funcţionare, cuprinse între o sută şi 500 de lei, conform hotărârii Consiliului Local”, a declarat Albert Zorzon, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu-Jiu. Începând de ieri, Poliţia Locală a dat startul controalelor la toţi agenţii economici şi prestatori de servicii care pun de obicei pancarte publicitare în mijlocul străzilor, încurcând ast

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 59 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 2 ore
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum o ora
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 4 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Parlamentari japonezi lansează un grup de lucru cu privire la OZN-uri

News.ro acum 3 ore
OZN-urile este necesar să fie luate în serios şi abordate prin prisma unor eventuale riscuri la adresa securităţii naţionale, cer parlamentari japonezi, care lansează joi un grup de lucru în acest subiect, neglijat până în prezent de către autorităţ

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 6 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 8 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum 3 ore
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

Vremea

București
acum

21°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

20°/31°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°
lun.

18°/26°