Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai căutați infractori „ieșeni“

Publicat in Ora de Iasi, joi 11 aprilie 2013 ·

IAȘI. Dintre cei trei ieșeni (doi prin „adopție“ – n.r.) aflați în baza de date a Poliției Române ca fiind cei mai căutați, doar doi au rămas de negăsit: Ammar Nana’a și Vasile Rodideal.

În baza de date a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) se regăsesc diverse persoane căutate în special pentru executarea unor pedepse cu închisoarea primite pentru fapte de natură penală. Recent, printre acele persoane se regăseau trei ieșeni: Florin Leonte, zis „Arghir“, basarabeanul Vasile Rodideal și fostul patron sirian al SC Terom SA, Ammar Nana’a.

În urmă cu câteva zile, oamenii legii au reuțit, în colaborare cu autoritățile germane, să-l prindă pe Florin Leonte. Acesta a fost condamnat la 14 ani de închisoare, pentru infracțiuni la regimul circulației.

Conform anchetatorilor, pe data de 10 noiembrie 2004, Audi-ul condus de Leonte a efectuat o întoarcere interzisa pe mijlocul străzii, la intrarea în Iași dinspre Valea Lupului, și a provocat un accident devastator, prin coliziunea cu o altă mașină, soldat cu doi morți – o studentă de 19 ani, care se afla cu el în mașină, și un taximetrist de 68 de ani care circula regulamentar. Oamenii legii au menționat că Leonte a fost găsit cu 1,6 la mie alcoolemie și cu un permis fals de conducere, pe care acesta l-ar fi aruncat într-un șanț după accident.

Un basarabean și multe dosare

Pe lângă Leonte, oamenii legii încă îi caută pe Vasile Rodideal, pentru infracțiuni la regimul armelor și munițiilor.

Basarabeanul Rodideal a reușit să părăsească granițele României în clipa în care și-a dat seama că urma să fie condamnat definitiv. Rodideal a fost judecat la Iași și în București în patru dosare. În fața judecătorilor Curții de Apel Iași, basarabeanul a ajuns împreună cu Gheorghiță Mararu, și Iulian Țocu, fost deputat de Neamț.

Procurorii au afirmat că fostul parlamentar ar fi ap

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 10 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 14 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 24 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum o ora
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 2 ore
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°