Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află cine intră în etapa a doua a repartizării la clasa zero

Publicat in Gorj Domino, vineri 12 aprilie 2013 ·

Părinții mai au mai puțin de două săptămâni la dispoziție pentru a-și înscrie copiii la clasa zero și la clasa întâi. Data de 22 aprilie este ultima zi în care se mai pot depune cereri de înscriere, urmând ca pe data de 23 aprilie să fie înmatriculați copiii care aparțin de circumscripțiile școlare arondate unităților de învățământ.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Ion Ișfan, până în acest moment s-au depus 1.789 de cereri de înscriere. Copiii care provin din alte circumscripţii vor fi înmatriculați în perioada 24-26 aprilie, în funcție de locurile rămase libere, urmând ca pe data de 29 aprilie se vor înmatricula copiii care nu au fost admişi din lipsă de locuri la şcoala dorită şi care au exprimat opţiunea pentru întoarcerea la şcoala de circumscripţie.,, Toţi copiii vor avea locuri în clasa pregătitoare şi în clasa I; niciun copil nu va rămâne pe dinafară. Mai mult, am discutat săptămâna aceasta cu reprezentanţii minorităţii rrome şi vom demara acţiuni şi în această vară, către toamnă, prin care toţi copiii de etnie rromă să fie înscrişi la grădiniţă sau în clasa pregătitoare şi în clasa I. Niciun copil nu va rămâne pe dinafară şi părinţii îşi vor duce copiii acolo unde vor să studieze. Sunt în Târgu-Jiu unităţi de învăţământ care aveau înscrişi un număr mai mare de copii decât numărul de locuri repartizat, cum ar fi CNSH, dar pe 23 vom afişa prima listă cu copiii înscrişi în clasa pregătitoare”, a spus Ion Ișfan.

Etapa a doua, în perioada 8-17 mai

Pentru cei care nu au reușit să își înscrie copiii la școală în prima etapă de înscrieri care se va încheia pe 22 aprilie, mai există o șansă. Aceștia vor putea depune cererile de înscriere în cea de-a doua etapă care se va desfășura în perioada 8-17 mai. ,, Înscrierile pentru învăţământul primar se desfăşoară în două etape. La etapa a doua participă doar copiii ca

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 27 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 56 minute
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Sindicaliştii din Sănătate şi Educaţie protestează la Palatul Parlamentului faţă de măsurile fiscale anunţate de Guvern

Mediafax acum o ora
Zeci de autocare cu sindicaliști din toate colțurile țării au ajuns la București pentru protestul anunțat la palatul Parlamentului-Intrarea Izvor de mai multe federații sindicale. Sunt angajați din mai multe domenii de activitate, în special din Săn

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 39 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°