Dispreţul este ceva toxic pentru fiinţa umană. Poate şi de aceea, la noi, se mizează pe malefica lui forţă, care a ajuns să hrănească o imensă rană a corpului social. Iar plaga se extinde... E suficient să afli, de pildă, că Guvernul a aprobat, fără niciun fel de dezbatere publică, o hotărâre - mascată sub formulări de tipul "privind unele măsuri pentru siguranţa alimentării cu energie electrică" - prin care se asigură acordarea unui acces garantat unor termocentrale din ţară la reţelele electrice. Toate astea în condiţiile în care termocentralele sunt mai puţin rentabile, având costuri (de producţie) mult mai mari, comparativ cu alţi producători. Ceea ce înseamnă, pe viitor, facturi la preţuri foarte ridicate pentru consumatori. Pentru populaţia care nu are cu ce să-şi plătească nici minimum de consum. În acest caz, se pune întrebarea "cine patronează dispreţul faţă de cei mulţi?". Deşi e suficient să vezi o mare de oameni de la Oltchim şi Arpechim protestând în faţa Guvernului, ca o ultimă formă de apărare a dreptului de a munci; ca semn de revoltă faţă de promisiunile făcute şi încălcate de către politicienii noştri. E destul să citeşti sau să asculţi ştirile... negative, toate, dar absolut toate, în detrimentul majorităţii. E suficient să auzi că se preconizează o "taxă de solidaritate" de 10 la sută pentru bugetarii al căror salariu ajunge la 1.000 de euro. Solidari cu cine şi cu ce? Cine a furat, pe rupte, din bugetul ţării, timp de două decenii, trăind astăzi regeşte?! Că doar nu muncitorii de la Oltchim... Îmi amintesc că un parlamentar, care participa la un eveniment cultural, povestea, nu de mult, cum a reuşit, graţie funcţiei sale politice, să viziteze toată lumea. Excursii la discreţie, pe banii contribuabililor! Pe sărăcia lucie a ţării! Se pare că, la noi, a devenit modă ca o minoritate politică să treacă, senină, peste realitatea zilei. Aceea care